Dragostea si cozonacul...

„Cu dragostea… cum e cozonacul. Scoţi ouăle din frigider, să nu fie reci; cerni făina decuseară şi o laşi la căldură, în covată, până dimineaţa înainte de răsăritul soarelui… Fierbi laptele, pregăteşti maiaua, dar mai înainte încerci făina si drojdia; pregăteşti apoi şi miez de nucă, şi cacao, şi esenţă de rom, şi vanilie, şi coajă rasă de portocală, şi zahăr, şi stafide, şi..., şi... şi nu mai ştii ce să pui în el să fie bun. Apoi îl frămânţi şi-l baţi pînă îţi scoate sudorile din tine. Îl pui la căldură, ferit de curent, să crească. După aceea îl pui în tăvi şi iar aştepţi să crească... Şi uite aşa, de fiecare dată trăieşti aceeaşi spaimă şi bucurie a aşteptării... Apoi dai focul la cuptor, şi încerci vatra cu mălai, pui cozonacii la copt şi-i păzeşti o oră întreagă... Şi nu eşti sigură că iese bine şi-ţi bate inima până mănânci cozonacul, şi nici de tăiat nu-l poţi tăia de prea fierbinte că se încruzeşte. Mai trebuie să ai puţină răbdare să se mai răcească: abia atunci poţi spune cum a ieşit cozonacul şi pentru ce ţi-a bătut inima... Doar când îl guşti după atâta răbdare poţi spune că e bun.. Tot aşa şi cu dragostea, Georgiano,... Numai că acum, pentru voi, dragostea e ca un aluat de clătite: două ouă, acolo, aruncate într-un castron; puţin lapte şi făină cât cuprinde, numai atât cât să curgă ca o smântână destul de groasă; o pârleşti pe o parte şi pe alta, ungi cu ceva dulceaţă şi gata, o mănânci! Cozonacul, însă... (...) Nu mai aveţi timp pentru... cozonac! Pentru voi, dragostea e aşa, ca o clătită pârlită pe o parte şi pe alta. Mi se pare că voi spuneţi la asta sex!“

Fragment extras din romanul „Într-o singură noapte“ scris de Doina Ioneţ.

 

"Baieti..asta sigur nu e o simpla intamplare"

Acum aproximativ 2 luni am descoperit niste tineri frumosi, care pareau sensibili si talentati. E vorba despre o formatie de muzica usoara din Republica Moldova, numita Millenium. Mi-au placut foarte mult, am ascultat melodiile lor si mi-am dorit sa-i vad intr-un concert. Dupa 2 saptamani intr-o dimineata, m-a sunat seful meu si m-a trimis la Buhusi sa construiesc un raftulet. Oraselul se pregatea de sarbatoare. Am intrebat vanzatoarea de la magazinul unde construisem raftuletul cine va concerta. Prima formatie enumerata a fost Millenium. Am ramas uimit. Abia auzisem de tinerii acestia, mi-au placut si intr-un timp atat de scurt am primit si sansa de a-i vedea. In urmatoarea zi, am convins cativa prieteni sa mearga cu mine sa vada concertul, a fost de neuitat. Dupa spectacol am incercat sa facem cateva poze cu membrii trupei si am reusit. Cu unul din membrii, pe nume Gheorghe, am reusit sa stam cam un minut de vorba, obtinand si o adresa de e-mail. In urmatoarele saptamani am mai comunicat cu el, insa nu foarte mult. Dupa aceste 2 luni de la momentul in care, cum am spus, am descoperit acesti tineri, impreuna cu Ionut am plecat in Republica Moldova, sa vizitam Chisinaul asa cum am mai facut noi cu alte orase. Nu vorbisem cu Gheorghe de un timp, asa ca n-am avut ocazia sa-i spun ca voi veni la el in oras. Am gasit o capitala mai mare decat ne asteptam si chiar mai frumoasa decat ne imaginam. Am colindat orasul si la un moment dat am ajuns intr-un parc pe o banca. Ne odihneam si ciuguleam dintr-un pachet de biscuiti discutand despre farmecul orasului. Un biciclist trece grabit pe langa noi. Mi s-a parut ca era Gheorghe, am alergat dupa el fara rezultat. Cand am pornit din nou la colindat, n-am apucat sa mergem prea mult, am observat biciclistul intorcandu-se. Am luat hotararea sa-i ies in cale sa-l opresc. -Gheorghe? -Da, de unde ma cunosti? -Oh, Doamne, ce intamplare, sunt Razvan, am vorbit pe mail. -Dar esti din Romania, cum ai ajuns aici? Cu un singur lucuitor al Chisinaului mai vorbisem in viata mea si cu acela virtual. Intr-un oras atat de mare sa-l intalnesc tocmai pe acela, a fost fantastic. Ne-am apropiat de lac, unde astepta si Ionut. Am inceput sa povestim cum am ajuns, si sa vorbim despre locuri in care am fost si despre cele in care ne dorim sa ajungem. Ne-am dat seama ca avem multe lucruri in comun, ca avem stiluri de viata asemanatoare, crezuri identice. Ne-a spus ca de foarte mult timp nu s-a mai plimbat prin acel parc si ca ideea de a se plimba i-a venit in minte instantaneu. Cand ne-a intalnit a inteles de unde. Lantul intamplarilor a fost nemaipomenit. Am inteles cu totii ca nu poate fi vorba de coincidenta. Am stabilit ca ne vom mai intalni si ca vom calatori impreuna si nu stiu ce ma face sa cred ca il vom mai vedea si chiar vom avea o misiune comuna la un moment dat.