Valeriu Gafencu-Sfântul Închisorilor

“Printre locatarii camerei 4 se afla şi Valeriu Gafencu. Era senin şi echilibrat, puternic in cuvânt, controlat în faptă, statornic în rugăciune, intransingent în atitudine, plin de dragoste, răspândind o tainică atracţie. Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumuseţii. Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, când crinul curăţiei plin de parfum tainic. Moral, nu i se putea reproşa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor. Spiritual, era transfigurat tot timpul, intr-o stare exaltatică, aproape permanentă; nu puteai sa-ti dai seama daca ceea ce spune vede in duh sau dacă Duhul vorbeşte prin el. Viaţa lui era zbor spre înălţimi pe care cu greu îl puteai urmări. Era o fire entuziastă. Făcea parte dintre aceia despre care se spune frecvent că “umblă cu capu’n nori”. Nu era o fire practică dar in realităţile spirituale era prezent şi avea o conştiinţă trează. Era o fire de poet. Valeriu nu dăruia, se dăruia.”

Valeriu Gafencu s-a născut în comuna Sângerei (judeţul Bălţi) in Basarabia. Trece Prutul şi se inscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. In scurtă vreme devine şeful Frăţiilor de Cruce din oraş, straduindu-se din toate puterile sa formeze elevilor o conştiinţă creştină şi naţională. A fost arestat datorită apartenenţei la Frătiile de Cruce, după rebeliunea legionară din ianuarie 1941. Dragostea lui permanentî de aproapele şi grija de a nu-i răni conştiinţa, arderea de tot pentru Hristos, smerenia si intelepciunea lui duhovniceasca il vor face iubit de toti detinutii, care-l vor numi, fără reţineri, “Sfantul Inchisorilor”. Îmbolnavindu-se de tuberculoză la Pitesti, este trimis la penitenciarul-sanatoriu Targu-Ocna, unde, după 3 ani de suferinţă se mută la Domnul, pe 18 februarie 1952. Valeriu Gafencu nu este numai un nume în contabilitatea victimelor nevinovate ale represiunii politice din România comunistă. Este, înainte de toate, o dovadă că omul poate rămâne om, dincolo de orice fanatisme politice sau ideologice. Din păcate, suntem prea grăbiţi pentru a mai reflecta în tihnă si asupra frumuseţii unor întâmplări din trecutul nostru.