Marin Sorescu

Poate putini stiu cine este Marin Sorescu. Poate cei mai multi au citit deja "frumoasele sale nerozii" si s-au regasit in acele randuri in momente placute sau mai putin placute din viata lor, dar au primit "duhul" lor. Oricum, mie mi-e drag si vreau sa "vi-l" impartasesc. Am ales sa postez doua din poeziile sale, pentru ca ieri ar fi fost ziua sa, 19 februarie, data in care s-a nascut acum 73 de ani un mare poet, dramaturg, prozator si eseist. Nu o sa mai lungesc vorba si voi posta doar 2 poezii, cu speranta ca nu voi plictisi cititorii, dar cu siguranta ca le voi deschide apetitul de Sorescu. TREBUIAU SA POARTE UN NUME

Eminescu n-a existat./

A existat numai o tara frumoasa/ La o margine de mare/ Unde valurile fac noduri albe, / Ca o barba nepieptanata de crai/ Si niste ape ca niste copaci curgatori / In care luna isi avea cuibar rotit./

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli / Pe care-i chema: Mircea cel Batran, Stefan cel Mare,/ Sau mai simplu: ciobani si plugari, / Carora le placea sa spuna,/ Seara, in jurul focului poezii / "Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea III"./

Dar fiindca auzeau mereu / Latrand la stana lor cainii, / Plecau sa se bata cu tatarii/ Si cu avarii si cu hunii si cu lesii / Si cu turcii./

In timpul care le ramanea liber / Intre doua primejdii,/ Acesti oameni faceau din fluierele lor / Jgheaburi/

Pentru lacrimile pietrelor induiosate, / De curgeau doinele la vale/ Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei / Si ai Tarii Barsei si ai Tarii Vrancei/ Si ai altor tari romanesti./

Au mai existat si niste codri adanci/ Si un tanar care vorbea cu ei, / Intrebandu-i ce se tot leagana fara vant?/

Acest tanar cu ochi mari, / Cat istoria noastra, / Trecea batut de ganduri/ Din cartea cirilica in cartea vietii,/ Tot numarand plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii, / Care ii ieseau mereu fara sot./

Au mai existat si niste tei, / Si cei doi indragostiti/ Care stiau sa le troieneasca toata floarea / Intr-un sarut./

Si niste pasari ori niste nouri / Care tot colindau pe deasupra lor / Ca lungi si miscatoare sesuri./ Si pentru ca toate acestea / Trebuiau sa poarte un nume, / Un singur nume,/ Li s-a spus Eminescu.

SA VINA

Sa vina, cine mai e de venit. / Profeti, prooroci, oratori. / Eu, cat mai am de trait,/ Am timp sa-i ascult, uneori./

Stiu, stiu, vorbesc fara sir / Si se ingana, gesticuleaza. / Eu nu-i ascult sa ma mir,/ Nici anecdota nu mai primeaza./

C-o fi un potop, ori o ciuma / Si iarasi cam toate ce-au fost,/ Ramane vesnic rotunda suma/ De catastrofe - si-un vesnic post./

Oricum, vreau sa-i ascult de la capat, / Sunt abonatul lor la delir./ In scurt rastimpul, pana nu scapat, / Sa-mi spuna totul, din par a fir./

Sa vina toti! m-am rastit./ Cu tot ce-i in biblii si epopei. / Sa vad in lumea asta ce-i./ Sa vina-n fata, deci! m-am rastit, / Profeti, prooroci, farisei./

Eu ii ascult, rastignit.