Jurnalul unui capelar…o pagina de amintire...

I-am spus jurnal pentru ca initial era “povestea…”.Dar pentru noi ,pentru cei care formam cenaclul ,ceea ce am trait nu tine neaprat de lumea povestilor ,ci de realitate.

Unii dintre voi ,si aici ma refer si la capelarii noi si la cei care acceseaza blog-ul ,nu stiti ,ori nu ati avut ocazia sa aflati cum s-a infiintat acest cenaclu de religie.

Ei bine,am sa-mi rapesc o parte din timpul meu “dedicat” sesiunii sa va invit la o cana de ceai fierbinte si sa va fac un rezumat la ceea ce a insemnat cea mai frumoasa perioada din liceu. A inceput in clasa a IX -a ,cand toata floarea adolescentina incepea sa desluseasca tainele vietii ,ale frumosului ,chiar si tainele iubirii…intr-un cuvant , descopeream ceea ce multi nu reusesc sa cunoasca : pe Hristos.

Era inceputul scolii cand , profesorul meu de religie Pr.Eugen Ciuche venea la ore cu tot felul de discutii care generau reactii pro si contra , dar si multe intrebari.Astfel a aparut idea de cenaclu de religie , pentru ca nevoie de asa ceva se simtea si undeva trebuia sa se intalneasca toate parerile,pentru a ajunge la o concluzie.

Intr-o saptamana , se fac invitatii la deschiderea “Cenaclului de religie Sf.Cuvioasa Parascheva”.Erau intr-o sala mica,de abia pictata in stil bizantin,mai multi elevi din diferite clase,cei 3 Magnifici:prof.Marius Iacobeanu,pe atunci mirean,prof.Adrian Purcaru si Pr.Eugen Ciuche , cadre didactice si 2 directori:unul foarte entuziasmat,d-na. dir.adj. prof.Maria Dimitriu si unul protocolar dar placut impresionat de inovativitate(pentru ca nu auzisem in alte licee de astfel de cenacluri) d-l.dir. prof. Ovidiu Cojocaru.

La sedintele cenaclului , veneau elevi cu tot felul de idei,gandiri…unele mai temperate,altele mai acide…Multe,dar multe din aceste gandiri au reusit sa fie modelate , cu multa dragoste dar si extreme de multa rabdare , pentru ca , inchipuiti-va paraclisul de azi plin de elevi , plin de idei care la un moment dat rabufneau in tabere pro si contra , iar supraveghetorii ,doi profesori de religie , nu prea reuseau uneori sa linisteasca spiritele. Multe din temele si discutiile prestabilite in sedinta anterioara nu puteau fi duse pana la capat , degenerand in altele , pentru ca “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”.Poate ca acestea erau , de fapt , ferestrele spre frustrarile sau temerile care ii preocupau intradevar pe tineri. Alteori eram rugati sa ne gandim ce subiecte am vrea sa abordam , sa pregatim fiecare cate-o tema , ori sa descriem viata unui sfant care ne-a impresionat cel mai mult.

Toate acestea , dar si multe rugaciuni au dus la modelarea vietii noastre duhovnicesti, precum si la descoperirea multor taine , poate necunoscute de unii , poate incerte pentru altii. Cert este ca , pe parcurs , s-a format o stransa legatura de care ne simtim mandri , cu ajutorul careia am reusit sa impresionam pe unii , sa bucuram pe altii , dar , cel mai important , am reusit sa fim impreuna si la cele grele si la cele bune si frumoase , sa ne sustinem ori san e ajutam.Toate acestea , bineinteles , nu ar fi fost posibile fara binecuvantarea Domnului , asculatea duhovnicului si rabdarea parintelui.

Acum nu se mai tin sedinte oficile ale cenaclului , ci discutii deschise de fiecare data cand apare ceva nelamurit…sper sa se reia activitatea intr-o zi…pentru noile generatii din liceu , care inca nu au descoperit frumusetea credintei , a Bisericii , a iubirii pentru Hristos...poate asta cauta , dar nu prea stiu unde sa o gasesca , sau le este teama de ce ar putea gasi...

Ca sa inchei , va spun din inima ca va iubesc , chiar daca uneori nu sunt capabila sa va arat asta si ca si acum ma simt privilegiata ca am astfel de prieteni , alaturi de care am avut parte de experiente inedite , alaturi de care , de multe ori ,am reusit sa visez , sa rad , sa plang , sa ma simt implinita ori sa traiesc adevarate minuni.

Va multumesc mult ca existati si ca va mai pun rabdarea la incercare uneori.Iertare.

Va imbratisez cu drag,Brindusa