Din luptele şi-nfrângerile noastre
aşternem trepte noilor destine;
o scară de mărgean peste dezastre,
să urce paşii lumii care vine.
Din fiecare rană care doare,
din orice suferinţă mai adâncă,
armuri am pus pe piepturi viitoare
şi spade-am pus în mâini ce nu sunt încă.
Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră
răsare mângâierea de mătase,
pe care mâine alţii au s-o lase
pe alte frunţi ce cresc din fruntea noastră.
Şi-atunci, în noaptea zgurii şi a zloatei,
închidem luptă, lacrimă şi rană.
Din dăruirea noastră subterană
ne-om face pâine pentru foamea gloatei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu