raspuns Mariei pentru " Unirea cu Hristos ! "

Daca ai citat din cartea ei, a maicii Ecaterina, "Talita kumi! Inviind pe drumul Damascului" , permite-mi sa iti dau replica citad-o tot pe ea din cartea "Metanii de dor" : " Convertirile nu trebuie sa fie neaparat spectaculoase. Sigur ca sunt si convertiri cu aparitii ale Dumnezeirii, cu minuni, cu transformari bruste. Insa traim intr-o societate in care Dumnezeu nu se mai manifesta decat foarte rar in felul acesta, dorind mai mult launtric transformarea. Si launtricul vine daca tu cauti acel launtric. Tu insa Il cauti in lada de gunoi, in loc sa-L cauti intr-o scoica, sa gasesti perla. Ei bine, Dumnezeu vine si aici, si iti arata:"Uite o scoica deschisa! aici am perla pentru tine, pentru cel ce cauti desavarsirea!"Totul e ca tu, de atunci in colo, sa mergi dupa perla si sa nu te mai intorci la lada de gunoi."Tu tragi concluziile.eu te pup... ( acesta trebuia sa fie un comentariu pentru posatrea Mariei, dar imi dadea o eroare )

Copilaria noastra VS copilaria lor...

Am primit un cantec mai mult vorbit, care mi-a trezit sentimente ciudate. Mi-au venit in minte niste randuri scrise de prietenul nostru Victor si m-am gandit sa le postez impreuna cu acel cantecel.

Scrisoare catre generatia mea, Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.

Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea", "Castelul", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea", "Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise,dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri". La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza... Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Te salut, generatie in adidasi! Te salut, generatie in blugi!

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson , si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit "Licurici", "Pif", "Ciresarii", si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam". Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

Noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus". Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers"...

*NOTA: Textul de mai sus nu imi apartine, l-am cules de la generatia mea, a ta, a noastra...

http://www.youtube.com/watch?v=CMTHLJE0oXQ#

Marin Sorescu

Poate putini stiu cine este Marin Sorescu. Poate cei mai multi au citit deja "frumoasele sale nerozii" si s-au regasit in acele randuri in momente placute sau mai putin placute din viata lor, dar au primit "duhul" lor. Oricum, mie mi-e drag si vreau sa "vi-l" impartasesc. Am ales sa postez doua din poeziile sale, pentru ca ieri ar fi fost ziua sa, 19 februarie, data in care s-a nascut acum 73 de ani un mare poet, dramaturg, prozator si eseist. Nu o sa mai lungesc vorba si voi posta doar 2 poezii, cu speranta ca nu voi plictisi cititorii, dar cu siguranta ca le voi deschide apetitul de Sorescu. TREBUIAU SA POARTE UN NUME

Eminescu n-a existat./

A existat numai o tara frumoasa/ La o margine de mare/ Unde valurile fac noduri albe, / Ca o barba nepieptanata de crai/ Si niste ape ca niste copaci curgatori / In care luna isi avea cuibar rotit./

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli / Pe care-i chema: Mircea cel Batran, Stefan cel Mare,/ Sau mai simplu: ciobani si plugari, / Carora le placea sa spuna,/ Seara, in jurul focului poezii / "Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea III"./

Dar fiindca auzeau mereu / Latrand la stana lor cainii, / Plecau sa se bata cu tatarii/ Si cu avarii si cu hunii si cu lesii / Si cu turcii./

In timpul care le ramanea liber / Intre doua primejdii,/ Acesti oameni faceau din fluierele lor / Jgheaburi/

Pentru lacrimile pietrelor induiosate, / De curgeau doinele la vale/ Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei / Si ai Tarii Barsei si ai Tarii Vrancei/ Si ai altor tari romanesti./

Au mai existat si niste codri adanci/ Si un tanar care vorbea cu ei, / Intrebandu-i ce se tot leagana fara vant?/

Acest tanar cu ochi mari, / Cat istoria noastra, / Trecea batut de ganduri/ Din cartea cirilica in cartea vietii,/ Tot numarand plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii, / Care ii ieseau mereu fara sot./

Au mai existat si niste tei, / Si cei doi indragostiti/ Care stiau sa le troieneasca toata floarea / Intr-un sarut./

Si niste pasari ori niste nouri / Care tot colindau pe deasupra lor / Ca lungi si miscatoare sesuri./ Si pentru ca toate acestea / Trebuiau sa poarte un nume, / Un singur nume,/ Li s-a spus Eminescu.

SA VINA

Sa vina, cine mai e de venit. / Profeti, prooroci, oratori. / Eu, cat mai am de trait,/ Am timp sa-i ascult, uneori./

Stiu, stiu, vorbesc fara sir / Si se ingana, gesticuleaza. / Eu nu-i ascult sa ma mir,/ Nici anecdota nu mai primeaza./

C-o fi un potop, ori o ciuma / Si iarasi cam toate ce-au fost,/ Ramane vesnic rotunda suma/ De catastrofe - si-un vesnic post./

Oricum, vreau sa-i ascult de la capat, / Sunt abonatul lor la delir./ In scurt rastimpul, pana nu scapat, / Sa-mi spuna totul, din par a fir./

Sa vina toti! m-am rastit./ Cu tot ce-i in biblii si epopei. / Sa vad in lumea asta ce-i./ Sa vina-n fata, deci! m-am rastit, / Profeti, prooroci, farisei./

Eu ii ascult, rastignit.

Povestea Aiudului

Rugaciune spusa de luptatorii din temnite pt. tortionari!

"Nici unul din cei ce ne urasc pe noi sa nu patimeasca ceva rau din pricina noastra la Judecata Ta.Ci intoarce sufletele lor spre constiinta si pocainta cea adevarata,ca si printr-insii sa se slaveasca Preasfant Numele Tau.Iar pe noi invredniceste-ne sa te marturisim pe Tine,Dumnezeul Cel adevarat,Tatal,Fiul si Sfantul Duh,acum si pururea si in vecii vecilor.Amin."

Valeriu Gafencu-Sfântul Închisorilor

“Printre locatarii camerei 4 se afla şi Valeriu Gafencu. Era senin şi echilibrat, puternic in cuvânt, controlat în faptă, statornic în rugăciune, intransingent în atitudine, plin de dragoste, răspândind o tainică atracţie. Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumuseţii. Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, când crinul curăţiei plin de parfum tainic. Moral, nu i se putea reproşa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor. Spiritual, era transfigurat tot timpul, intr-o stare exaltatică, aproape permanentă; nu puteai sa-ti dai seama daca ceea ce spune vede in duh sau dacă Duhul vorbeşte prin el. Viaţa lui era zbor spre înălţimi pe care cu greu îl puteai urmări. Era o fire entuziastă. Făcea parte dintre aceia despre care se spune frecvent că “umblă cu capu’n nori”. Nu era o fire practică dar in realităţile spirituale era prezent şi avea o conştiinţă trează. Era o fire de poet. Valeriu nu dăruia, se dăruia.”

Valeriu Gafencu s-a născut în comuna Sângerei (judeţul Bălţi) in Basarabia. Trece Prutul şi se inscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. In scurtă vreme devine şeful Frăţiilor de Cruce din oraş, straduindu-se din toate puterile sa formeze elevilor o conştiinţă creştină şi naţională. A fost arestat datorită apartenenţei la Frătiile de Cruce, după rebeliunea legionară din ianuarie 1941. Dragostea lui permanentî de aproapele şi grija de a nu-i răni conştiinţa, arderea de tot pentru Hristos, smerenia si intelepciunea lui duhovniceasca il vor face iubit de toti detinutii, care-l vor numi, fără reţineri, “Sfantul Inchisorilor”. Îmbolnavindu-se de tuberculoză la Pitesti, este trimis la penitenciarul-sanatoriu Targu-Ocna, unde, după 3 ani de suferinţă se mută la Domnul, pe 18 februarie 1952. Valeriu Gafencu nu este numai un nume în contabilitatea victimelor nevinovate ale represiunii politice din România comunistă. Este, înainte de toate, o dovadă că omul poate rămâne om, dincolo de orice fanatisme politice sau ideologice. Din păcate, suntem prea grăbiţi pentru a mai reflecta în tihnă si asupra frumuseţii unor întâmplări din trecutul nostru.

Unirea cu Hristos!

"Ce este unirea cu Hristos? Este TOTUL! Este tot ceea ce rămâne nedescifrat, neînteles, neexprimat, netrăit, nespus, în urma cercetărilor noastre asupra vietii. Vai! Căutăm TOTUL în TOT, si nu găsim nimic... pentru că suntem nimic, pentru că trăim si simtim ca niste nimicuri ce suntem, înconjurati de prea plinul eului nostru. "

Asta a simtit Monica Fermo dupa ce a facut botezul si a devenit Elena.Eu...am facut si eu botezul de aproape un an,dar am ramas tot Maria...si cu numele si cu sufletul... :(

"Si te închini Lui ca unui Împărat si Dumnezeu."Oh! Tainice cuvinte! Ascund în ele atâtea învătăminte, atâta har si dragoste, atâta întelepciune, căci piatră de ti-ar fi sufletul, pe loc s-ar lichefia si s-ar topi încremenirea ce sta acolo poate de mii de ani, lipită în sinele inimii ca-ntr-un mormânt adânc!

DOAMNE AJUTA!

Luceferii stiintei

Invatatii cei de astazi/Tot se straduiesc mereu

Ca deplin sa dovedesca/Ca "nu este Dumnezeu"!

Cu progresele stiintei,/Ca si mandrul Lucifer,

Dansii vor sa se inalte/Astazi mai presus de cer.

Doua "usi" le stau in fata/Si raman aici mirati

Dupa cum la "poarta noua"/Sta un bou!sa ma iertati!

Una este "usa vietii",/Care lor li s-a inchis;

Alta este a pierzarii,/Care groaznic s-a deschis!

Cate le ajunge capul/Se grabesc sa nascoceasca,

Ca sa fabrice "viata"/Si pe moarte s-o opreasca!

Orice uneltesti,atee,/Viata nu vei fabrica,

Iar de rafuiala mortii/Nicidecum nu vei scapa!

Toate cele nascocite/Cand ajungi langa mormant,

N-au valoare nici ca pleava/Care se arunca-n vant!

Daca nu cunosti in viata/Pe Mantuitorul tau,

Vei cunoaste dupa moarte/Tirania "celui rau"!

Autorul nu il stiu....din pacate....Doamne ajuta!

Discuţiile - vorbărie sau comunicare?

Cred ca acest articol s-a nascut tot din nevoia de comunicare, din dorinta de-a impartasi un gand, poate chiar de a-mi raspunde la unele intrebari... Nevoia noastra de comunicare este o nevoie sociala, si cred ca putini sunt aceia care ar supravietui fara satisfacerea ei. La TV se deruleaza stiri (senzationale sau nu), se fabrica destinele "eroilor" din filme, sau se dezbat mari probleme la vreun talk-show; radioul ne pune la curent cu ultimele melodii la moda, pe strada trec masini, tipa copii, discuta vecini, in timp ce noi comentam relaxat cu un amic ultimele barfe sau meciul de fotbal din ziua precedenta. Iar aceasta situatie are pretentia ca este una de comunicare! Multi dintre noi ne inchipuim ca daca rostim cuvinte impreuna cu altul, indiferent pe ce tema, stabilim o relatie de apropiere sufleteasca. A povesti altuia ultimele noutati, zvonuri sau nimicuri nu inseamna a-i impartasi ceva unei persoane. Esecul este acela care ne arata ca presupunerea noastra este gresita si ca nu este decat o simpla concordanta de interese (uneori nici macar atat), iar aceasta legatura este subreda si se destrama ca fumul. Lipsa comunicarii este un rau, dar excesul este si mai rau. Cata amagire si cata deziluzie genereaza confuzia dintre vorbarie si comunicare! Prima te condamna la singuratate creandu-ti aparenta comunicarii cu ceilalti tocmai prin aceasta uniformizare si conformism (toti au acelasi limbaj, acelasi comportament, aceleasi pareri). Vorbaria inseamna fuga de noi insine, de ceea ce am putea afla despre noi daca poluarea fonica nu ne-ar imprastia gandurile in toate partile. Ne ascundem pentru ca nu ne-ar placea sa ne vedem cum suntem noi in realitate intr-un moment de liniste. Ne lingusim defectele si le justificam prin argumentul majoritatii: "toti sunt, toti barfesc, injura, lovesc, inseala, fura...la fel". Ca om liber si responsabil sta in puterea ta sa procedezi altfel! Comunicarea eficienta te distinge, te construieste ca personalitate promovadu-ti unicitatea. Uneori, responsabilitatea, libertatea adevarata si chiar umanitatea sunt poveri prea mari pentru omul contemporan. Este mai usor sa fie o marioneta.

CE PORTI TU...

"Porti in tine un aeroport de unde vin si pleaca zambete// Porti pe obraz sarutul de la cea mai dulce dintre fete// Porti in suflet aurita prima poza de familie// Porti in suflet faurita prima cazatura din copilarie//

Porti pe talpa prima urma de nisip de mare// Porti pe spate prima mangaiere de la soare// Porti pe buze primul cuvant rostit// Porti in ureche primul TE IUBESC soptit...//

Porti in par prima adiere de vara// Porti la gat primul colier din flori de primavara// Porti in palma primul zbor de fluturas// Porti in zambet prima bucurie de copilas//

Vei purta in imbratisari// Nesfarsita dragoste,dar si ingrijorari...// Vei purta in hamacul de la tara// Tot ce inseamna fericire,adica VIATA...//

poezia asta...e scrisa cand am plecat de la mare(august 2008)...o dedic tuturor... PS.:primul vers...e temelie..traiasca reclama la tv...;) >:D<

Jurnalul unui capelar…o pagina de amintire...

I-am spus jurnal pentru ca initial era “povestea…”.Dar pentru noi ,pentru cei care formam cenaclul ,ceea ce am trait nu tine neaprat de lumea povestilor ,ci de realitate.

Unii dintre voi ,si aici ma refer si la capelarii noi si la cei care acceseaza blog-ul ,nu stiti ,ori nu ati avut ocazia sa aflati cum s-a infiintat acest cenaclu de religie.

Ei bine,am sa-mi rapesc o parte din timpul meu “dedicat” sesiunii sa va invit la o cana de ceai fierbinte si sa va fac un rezumat la ceea ce a insemnat cea mai frumoasa perioada din liceu. A inceput in clasa a IX -a ,cand toata floarea adolescentina incepea sa desluseasca tainele vietii ,ale frumosului ,chiar si tainele iubirii…intr-un cuvant , descopeream ceea ce multi nu reusesc sa cunoasca : pe Hristos.

Era inceputul scolii cand , profesorul meu de religie Pr.Eugen Ciuche venea la ore cu tot felul de discutii care generau reactii pro si contra , dar si multe intrebari.Astfel a aparut idea de cenaclu de religie , pentru ca nevoie de asa ceva se simtea si undeva trebuia sa se intalneasca toate parerile,pentru a ajunge la o concluzie.

Intr-o saptamana , se fac invitatii la deschiderea “Cenaclului de religie Sf.Cuvioasa Parascheva”.Erau intr-o sala mica,de abia pictata in stil bizantin,mai multi elevi din diferite clase,cei 3 Magnifici:prof.Marius Iacobeanu,pe atunci mirean,prof.Adrian Purcaru si Pr.Eugen Ciuche , cadre didactice si 2 directori:unul foarte entuziasmat,d-na. dir.adj. prof.Maria Dimitriu si unul protocolar dar placut impresionat de inovativitate(pentru ca nu auzisem in alte licee de astfel de cenacluri) d-l.dir. prof. Ovidiu Cojocaru.

La sedintele cenaclului , veneau elevi cu tot felul de idei,gandiri…unele mai temperate,altele mai acide…Multe,dar multe din aceste gandiri au reusit sa fie modelate , cu multa dragoste dar si extreme de multa rabdare , pentru ca , inchipuiti-va paraclisul de azi plin de elevi , plin de idei care la un moment dat rabufneau in tabere pro si contra , iar supraveghetorii ,doi profesori de religie , nu prea reuseau uneori sa linisteasca spiritele. Multe din temele si discutiile prestabilite in sedinta anterioara nu puteau fi duse pana la capat , degenerand in altele , pentru ca “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”.Poate ca acestea erau , de fapt , ferestrele spre frustrarile sau temerile care ii preocupau intradevar pe tineri. Alteori eram rugati sa ne gandim ce subiecte am vrea sa abordam , sa pregatim fiecare cate-o tema , ori sa descriem viata unui sfant care ne-a impresionat cel mai mult.

Toate acestea , dar si multe rugaciuni au dus la modelarea vietii noastre duhovnicesti, precum si la descoperirea multor taine , poate necunoscute de unii , poate incerte pentru altii. Cert este ca , pe parcurs , s-a format o stransa legatura de care ne simtim mandri , cu ajutorul careia am reusit sa impresionam pe unii , sa bucuram pe altii , dar , cel mai important , am reusit sa fim impreuna si la cele grele si la cele bune si frumoase , sa ne sustinem ori san e ajutam.Toate acestea , bineinteles , nu ar fi fost posibile fara binecuvantarea Domnului , asculatea duhovnicului si rabdarea parintelui.

Acum nu se mai tin sedinte oficile ale cenaclului , ci discutii deschise de fiecare data cand apare ceva nelamurit…sper sa se reia activitatea intr-o zi…pentru noile generatii din liceu , care inca nu au descoperit frumusetea credintei , a Bisericii , a iubirii pentru Hristos...poate asta cauta , dar nu prea stiu unde sa o gasesca , sau le este teama de ce ar putea gasi...

Ca sa inchei , va spun din inima ca va iubesc , chiar daca uneori nu sunt capabila sa va arat asta si ca si acum ma simt privilegiata ca am astfel de prieteni , alaturi de care am avut parte de experiente inedite , alaturi de care , de multe ori ,am reusit sa visez , sa rad , sa plang , sa ma simt implinita ori sa traiesc adevarate minuni.

Va multumesc mult ca existati si ca va mai pun rabdarea la incercare uneori.Iertare.

Va imbratisez cu drag,Brindusa

RuGaCiUnE

Stapane-nsangerat, Domn al luminii Si Vesnicie limpede, Iisuse! Tu, care ai primit pe frunte spinii si cuie-adanci in mainile-ti supuse,

Tu, Domn al Rastignirii si-nvierii, Care din cruce ne-ai facut lumina si Rasarit din ranile tacerii si cantec din osanda-ti fara vina -

Da-ne-nclestarea Ta, Da-ne puterea din ceasul pironirii-nsangerate, Sa ne primim si cuiele si fierea Ca Tine-n marea Ta singuratate.

Pe fruntea tarii zambetul ti-l pune Si Neamul care-acum osanda-si duce Invata-l tu amara rugaciune Din clipele suirilor pe cruce.

Radu Gyr

"Dragostea si bunurile ei"

"De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.

Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.

Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.

Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.

Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.

Dragostea nu cade niciodata. Cat despre proorocii se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi;

Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim.

Dar cand va veni ceea ce e desavarsit, atunci ceea ce este in parte se va desfiinta.

Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.

Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.

Si acum raman acestea trei: CREDINTA, NADEJDEA si DRAGOSTEA. Iar mai mare dintre acestea este DRAGOSTEA." (Epistola I catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel)