Cele 7 plansuri ale Sfantului Efrem Sirul

PLANSUL DE JOI SEARA Iata, iarasi cad la usa Stapanului meu cu cucernicie, inchipuindu-ma si strigand cu frica. De folos ii este robului a nu fugi de mainile stapanului sau dupa ce-a gresit lui ci mai vartos a starui langa dansul. Auzi, Stapane, suspinul meu si, primeste graiul cererii mele pe care il aduc eu, pacatosul, cu cucernicie. Varsa peste mine, ticalosul, macar o picatura din nesfarsitul noian al indurarii Tale, ca sa am putina osardie spre a ma indrepta pe sine-mi. Caci daca nu vei da lumina Darului Tau sufletului meu, nu voi mai putea sa-mi cunosc pacatosenia. Vai mie, caci apucand inainte, pacatul a aflat loc de odihna intru inima mea si ma innegreste si ma cufunda, silindu-ma pururea a-L intarata pe Domnul Dumnezeu. O, vai mie, ticalosul ! Cum nu ma infranez eu de focul cel nestins si cum nu ma cutremur, eu de muncile cele vesnice ! Caci iata: a pus lege in mine si fara intrerupere ma trage intru pierzare. Caci macar ca ma mustru adesea si pacatele nu incetez sa le marturisesc, totusi raman cu sufletul intru cele rele. Vazand nu vad, fiindca pacatuiesc. Nu ma ostenesc cu sufletul ca, in adevar, sa ma indrept, ci, zi cu zi si fara intrerupere, pocainta mea o prihanesc. Rob sunt pacatului, si nevrand fac raul, ca un ostasit de pacat, lui ma supun. Si putand a fugi de el, m-am facut birnic lui, fiindca l-am lasat sa ajunga imparat in mine. Platesc leafa trupului ingrijindu-mi patimile. Si macar ca-mi dau seama ca ii sunt rob, cand mi se porunceste de catre el ascult fara intarziere, fug de mania ce va sa fie, dar ca un caine legat in fier ma supun in graba celui ce-mi porunceste. Urasc adica pacatui, fug de faradelege, dar raman in patima, caci sunt robit. Ca un siroi curg asupra mea patimile, ca o fantana adinca . se aduna in mine indemnurile lor. Inlauntrul cugetului de multa vreme le-am unit cu mine si nu imi vine sa primesc despartire de ele. Ma sarguiesc sa-mi schimb vrerea, dar iata ca-mi sta impotriva asezarea cea dintii a patimilor mele. Imi ajuta necontenit sa ma imbogatesc in patimi si datoria cea veche nu-mi ingaduie sa o platesc. Vreau sa-i dau inapoi si el imi mai adauga. Si oricat ma-s sili ca sa platesc dintr-ansa, el adauga necontenit tot altele, ca sa-mi arate intruna ca din a lui platesc. Si vazind el ca necurmarea datoriei ma pleaca pe mine sa fiu ticalos, aseaza in mine zilnic pofte noi si ma face sa uit patimile, ca sa nu le marturisesc. Ma intimpina cu patimi straine, si implinindu-le pe acestea, le uit pe cele ce au venit asupra-mi si necontenit descopar ca sunt dator. Alerg la patimi ca la niste prieteni si, imprumutandu-ma de la dansele, le am ca niste stapani. Si cele pe care cu putin inainte ma sarguiau ca sa ma izbavesc, iata ca acum ma fac, printr-insele, rob desavarsit vandut. Ma chinuiesc sa tai si sa rup legaturile lor si iata ca patimi noi ma cuprind si ma tin. Ma lupt si ma ostenesc sa scap intru totul de stapanirea lor si la apropierea de lupta ma simt si ma descopar un ecou al lor. O, cumplita stapanire in mine a legaturilor pacatului ! O, stapanire a raului, a vicleanului balaur. Ma zbat sa scap de el si mai mult ma prinde, ba inca si mintea mi-am vandut-o pacatului. De somn ma las cuprins, cand vreau sa lupt. Nici macar sa ma rog nu-mi ingaduie vrajmasul, ci ca intr-o funie de arama imi tine legata mintea si voind sa fug, nu lasa legatura. Intemeind pacatul, tot mai adanc in mine trage zavorul puternic pe usa cunostiiniei. Si pentru ca nu cumva sa se uneasa cu Dumnezeu, aseaza drept paznic la usa duhul rau . El mi-aduce mereu inainte tot felul de ganduri proaste, si ma pleaca sa cred ca nu e judecata pentru dansele, pentru ca nimeni nu le tine minte. Iar eu pun inainte oglinda cugetului si stiu ca deasupra mea este spanzurata osanda. Cu aceasta ma tine pe mine, cu aceasta ma leaga, cu aceasta ma vinde si ma cumpara, cu aceasta imi porunceste sa ma supun, dupa cum zice apostolul: " Iar omul cel trupesc vandut pacatului " (Romani). Caci pacatul, in trupul meu fiind, imi stapaneste mintea si sufletul, din pricina trupului pe care il unelteste si-l necajeste mereu si-l impileaza. Nici a fugi nu poate, nici sa ma ajute. Vai mie, mort sunt eu, cel vinovat ! Si. orb, cel ce vad ! Ca un caine m-am facut eu, omul. Si eu, cel ce gandesc, m-am pogorat in rand cu necuvantatorele. Miluieste-te pe sine-ti, o, suflete al meu ! Sarguieste-te, inainte de despartire, sa nu ne incuiem afara impreuna cu fecioarele cele nebune ! Caci nu le e cu putinta a mosteni viata celor morti in pacat. Si nici a castiga cununa alergarii celei bune, celor ce au dormitat. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa marea Ta mila si, dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Caci daca ma vei ajuta sa ma izbavesc din ticaloasa robie a patimilor, atunci numai voi putea sa Te slavesc ca pe Dumnezeul meu. Si daca numai Tu vei vrea, ma vei mantui! Si numai daca ma vei binecuvinta Tu, ma voi izbavi. O, Doamne Dumnezeule! Cred ca poti toate acestea si nu deznadajduiesc. Stiu ca dupa multimea indurarilor Tale, vei curati multimea pacatelor mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si-i miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata inima ! Marturisesc ca si eu m-am indulcit de Darul Tau, am pacatuit ca nimeni altul. Tu, cel ce pe morti i-ai sculat, ridica-ma pe mine, cel ce sunt mort cu pacatul. Tu, cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii melei Tu, cel care din gura sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma si scoate-ma si pe mine din noianui faradelegilor mele. Caci oaia Ta sunt si mancat de leu m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, daca ma voi tamadui cu darul Tau. Lepadat m-am facut ca un lepros, dar Tu, daca vei voi, sa ma curati ! Stiu, vai, ca intru cunstinta am pacatuit ! Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic. Miluieste-mi si pe mine care sunt netrebnic! Lup, era Pavel oarecand, gonind oile Tale. Fiara era rupand oile Tale, dar pastor l-ai facut cu darul Tau, tamaduind si grijind oile Tale. Stiu ca el intru necunostinia a pacatuit. Dar pe mine. Doamne, cela ce cu cunostinta am gresit, miluieste-ma cu darul Tau cel covarsitor ! Vai mie ! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu cumva sa ma rusinez de dansii pentru pacatele mele cele ascunse! Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine. Ca vaduva din Evanghelie, care suparand pe Judecatorul cu staruinta ei si-a dovedit cererea, vreau sa ma fac. Si ca prietenul cel indraznet vreau sa ma arat catre Tine, prea bunule si singurul Stapan, ca sa intorci sufletul meu cel ce in pacat s-a robit. Acela paine a cerut spre mangaiere, iar eu dezlegarea sufletului de osteneala cer. Acela hrana trupeasca a cerut, iar eu chemarea inapoi a sufletului cersesc. Asculta, ca un bun si prea bun, glasul plangerii si al lacrimilor mele si intoarce-ma ca sa fac rod bun de pocainta. Racoreste-mi arsita constiintei mele, innoindu-ma pe mine cel invechit cu patimile pacatului, ca, de robia acestora dupa ce ma voi izbavi, sa rasuflu cu usurare vazduhul slobozeniei mele si cu bucurie si veselie sa slavesc bunatatea Ta ! Stiu, o Stapane, ca milostiv esti, Doamne, si voiesti ca sa ma schimbi. Astepti cu nespusa bucurie si bunatate rodul voirii mele. Si gata esti ca sa ma miluiesti o, nemarginit de bunule Doamne ! Dar vrei sa vezi asezamantul meu. Caci miluind, voiesti sa ma inveti. Si iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale. Vai de simtirea mea ! Vai de ticalosia mea ! O, grasul si pamantescul suflet ! O, inima razvratita ! O, gura. plina de amaraciune ! O, gitlej, mormant deschis ! Pentru ce nu-ti aduci aminte o, suflete, de calea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gandesti catre calatoria aceea? Pentru ce iti tragi asupra-ti pedepsele cele vesnice? Ce faci o, suflete, petrecand ca un animal fara de pricepere ? Vai, mie cum aleg intunericul mai mult decit lumina! Cum pe placerea care astazi este, dar maine nu mai e, o iubesc mai mult decat bunatatile cele vesnice si negraite. Vai mie, cum voiesc, decit podoaba aceea in chipul soarelui, mai mult pe cea intunecata si innegrita s-o imbrac. Cum, decat imparatia Cerurilor, mai mult cinstesc locuinia cea intunecata si innegrita a iadului eu, pacatosul, singur si intru cunostinta voind sa ma ranesc. Vino-ti in fire, suflete ! Teme-te de Dumnezeu! Slujeste-L ! Slujeste-I intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite pedepse. Iubeste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu dreapta credinta. Intelege o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului de lupta al balaurului... Balaurul cel tare, negresit se nevoieste sa biruiasca. El se surpa si e batjocorit de unii care vedem ca se incununeaza prin inselarea lui. Altii prin amaraciunea pricinuita de el, veselia vesnica o dobandesc, altii, prin placerea lor, amaraciunea vietii vesnice vedem ca o afla. Unii, prin lepadarea de sine, pe diavol il biruiesc. Iar pe altii, care se infasoara in sine, cu inlesnire el ii biruieste. Celor ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul cu diavolul li se pare usor. Dar celor ce iubesc lumea, razboiul greu si nesuferit le este. Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acesta si desfatarea si odihna lui, pline de scarbe si amaraciune sunt. Iar necazurile si rastignirile luptei bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc. Intoarce-te, o, suflete ! Nevoieste-te intru liniste! Ca ceasul mortii si al despartirii sa nu te prinda nepregatit. Intelege o, suflet al meu, care iti este chemarea. Cum iti este priceperea, cum mergi, pentru cine si pana cand? Toti la sfarsitul lucrurilor celor pamantesti au sosit, deci sfarsitul va sosi si la a ta neingrijire. Intoarce-te o, suflete, la Domnul ! Intoarce-te cat mai ai timp ! Incredinteaza-ti viata cu hotarare in mamile lui Dumnezeu ! Lucreaza cu El si pentru El ! Si pregateste-te ca sa intri in a Lui slava atunci cand, din indurare, va binevoi sa te cheme la El, caruia i se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor - Amin -

Cele 7 plansuri ale Sfantului Efrem Sirul

PLANSUL DE MIERCURI SEARA Dorul de-a grai catre Tine, Doamne, ma sileste sa-Ti vorbesc, dar nevrednicia si pacatosena mea imi poruncesc sa tac. Durerile si necazurile vietii ma indeamna sa cuvantez, dar faradelegile trecutului imi spun sa fiu mort. Sufletul meu geme din adancuri si ochii mei lacrimi poftesc. Gresit-ai, suflete ! Pocaieste-te ! Caci iata, zilele noastre ca umbra trec si infricosate si groaznice locuri va sa treci, sufletul meu! Nu intarzia multa vreme amanand zi de zi intoarcerea ta la Domnul ! Umileste-te, sufletul meu, de toate bunatatile cate le-ai luat de la Domnul si nu le-ai pazit. Umileste-te pentru toate cate ai lucrat si Dumnezeu indelung a rabdat pentru tine ca nu intru intunericul cel mai dinafara sa te dai inaintea infricosatului Divan al lui Hristos. Vai mie, pacatosului, ca am intinat si de-a pururi intarzii curatenia inimii mele din pricina trandavirii. Indrazneala inimi mele a fost rusinata adanc de lene si de fatarnicie, iar pofta cea rea, ca un stapan robului, imi porunceste. Si eu, intocmai ca un prunc, cu frica o ascult. Ma rataceste si ma pierde pe mine, iara eu ma bucur. Vai mie, Doamne, caci Darul Tau ma trage pe mine la viata iara eu, mai vartos, spre moarte ma trag. Dimpotriva si-ntocmai cu ingerii, Te sirguiesti ca sa ma faci! Iar eu, intru rautate, pe mine ma micsorez . Inmultitu-s-au pacatele mele, si de-a pururea se inmultesc si nu este margine intru multimea lor. Si cine va plange pentru mine? Numai Tu singur, Mantuitorule, de-a Ta bunatate indemnat fiind, cauti spre mine, cel necajit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stapane, cind gura mi-am umplut-o cu ocari? Sau cum Te voi iubi cand sunt plin de patimi ? Sau cum va salaslui in mine adevarul cand eu cu minciuna pe mine m-am ocarat? Sau cum Te voi chema pe Tine, cand poruncile Tale nu le-am pazit ? Caci dupa ce-am luat cunostinta adevarului m-am facut rapitor, prigonitor, rau sfatuitor, aspru si cu cugetele asupra aproapelui aruncandu-ma. Nemilostiv spre saraci, manios, lenes si de haina stralucitoare iubitor. Si inca si acum ma aflu intru ganduri intinate, intru intaratati, intru iubire de placere, intru slava desarta, intru mandrie, intru voirea cea rea, intru prigonire, intru manie. Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind, de-a pururea impotriva celor mincinosi strig. Intind biserica trupului meu cu ganduri si cu fapte curvesti, impotriva curvarilor propovaduiesc. Judec pe cei ce gresesc, insumi de greseli fiind plin. Judec pe deosebitori si furi, insumi fiind fur si deosebitor. Luminat oamenilor vreau sa ma arat, inauntrul sufletului fiind necurat. In biserica si la masa in fata vreau sa stau. Femeilor vreau sa ma arat vesel si inaintea strainilor ma inalt. Si intre ai mei, cuminte si intelept, iar intre cei intelepti, desavirsit ma socotesc. Si catre cei credinciosi numai intelept ma am pe sine-mi, iar pe cei fara de minte si neinvatati, ca pe niste dobitoace ii defaim. Cand sunt vrednic de ocara, ma mandresc. Cand gandesc sa fiu cinstit, ma dispretuiesc. Daca mi se cere sa fiu drept, ma razvratesc. Iar cand cele adevarate mi se spun, urasc. Mustrat fiind de fratele meu, ma manii. Iar voind sa ma impotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic si nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a ma osteni. Daca nu-mi slujeste cineva, ma manii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce lucreaza. Si daca nu ma lauda pe mine cineva, il graiesc de rau. Cand il vad pe fratele meu in nevoi, nu-l cunosc, iar cand e sanatos si-n cinste, il vizitez. Pe cei mai mari ca mine ii defaim, iar pe cei mai mici ii trec cu vederea. Cand izbutesc sa ma stapanesc de la vreo fapta rea, ma trufesc. Daci voi ispravi, postul si privegherea, cu nesupunere si cu graire de rau, ca intr-o cursa ma prind. Iar cand intru rugaciune stau si staruiesc, nu iert. Cand face cineva o fapta buna, nu o vad. Dar e destul cu o mica fapta sa greseasca si-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, insa de faptele cele desarte ale lor, ma las robit Pe dinafara ma arat smerit si bland, dar pe dinlauntru sunt mandru si neindurat. Cu pareraa sunt ca si cum n-as dori nimic, dar in fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Si ce sa mai vorbesc despre chipul in care imi folosesc vremea, caci numai cu parerea m-am lepadat de lume, pe cand inlauntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Barfirile cele din adunari, cercetarile, gandurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele desarte, vorbirile cele fara de folos de la mese, nesatiul darurilor si al luarilor, certurile cele pierzatoare, iata lucrurile pe care le fac cu cugetul meu. Aceasta este viata mea. Acesta este cugetul cu care ma lupt impotriva mantuirii mele. Si trufia, si slava desarta a mea nu ma lasa sa-mi privesc ranile ca sa ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de pacate cu care vrajmasul ma cuprinde. Si intru acestea aflandu-ma si ramanand eu, ticalosul, cu slava sfinteniei caut sa ma infasor. Petrecand in pacate, vreau sa fiu socotit un drept. Si ce raspuns pot sa dau pentru toate astea? Ca diavolul este cel care m-a sfatuit. Dar nici lui Adam un astfel de raspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau sa ma indreptatesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scapat de-a Domnului dreapta hotarare. Ce raspuns voi da eu cand ma va judeca Dumnezeu? Nu este nici un raspuns pentru lenevirea mea. Ma tem sa nu fiu si eu dintre aceia pe care i-a zugravit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere in stapanire, pe care, pentru nebagare de seama, in patimi si in necinste i-a lasat Dumnezeu. O, cat imi este de frica sa nu cada o astfel de hotarare asupra mea ! Doamne, Tu mie, pacatosului, mi-ai pus pocainta. Si pururea vrei sa ma mantuiesti pe mine, nevrednicul. Inviaza, Datatorule de viata, sufletul meu cel omorat cu pacatele. Spala-mi orbirea cea invechita a ticaloasei mele inimi. Si plangi ! Caci cu adevarata lepadare de lume inca nu m-am lepadat si de lanturile trufiei mele inca nu m-am scuturat. Din postul cel adevarat al Bisericii n-am gustat. Si cu slava cea inselatoare a lumii sunt infasurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut si bucuriile cele adevarate ale dragostei nu le-am cunoscut. La indrazneala facerilor de bine n-am pasit. Iar pentru greselile lui, pe fratele meu l-am osandit. La lumina cunoasterii adevarului n-am ajuns, dar pe altii despre mantuire vreau sa-i invat. Toate Ti le-a dat Tie Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunostina, pricepere, intelepciune. Cunoaste-ti folosul ! Cum te socotesti a da lumini aproapelui, intunecat fiind? Fa-te tie doctor, o suflete! Suspina ! Lacrimeaza ! Si spala-ti prin post cuviincios necuratia pacatelor! Dumnezeule Cel prea bun si inalt, Care singur ai, Stapane, stapanire peste viata si moarte, daruieste-mi, mie pacatosului, in ceasul acela infricosat al venirii Tale, indurarile Tale cele multe, ca sa nu fiu parat acolo, inaintea strasnicului Tau Divan, si sa nu fiu de ocara inaintea privitorilor : ingeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici si drepti. Mantuitorul meu, pedepseste-ma aici, unde de dulceata pacatului m-am indulcit, ca un parinte bun si iubitor de fii. Si acolo iarta-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur si fara de pacat. Caci tot pacatul eu, ticalosul, l-am lucrat. Si daca pornesc sa ma pocaiesc, nu am lacrimi. Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, pacatosul si trandavut strasnicul Tau Divan pe care, Doamne, sezand, ma vei vadi pe mine. Te stiu Judecator infricosat intru Slava dumnezeirii, vrand sa ma mustri pe mine. Toata viata mea, vrednicul de jale, cu inversunare am cheltuit-o totdeauna si in noroiul dezmierdariior m-am tavalit. Toate greseliie ascunse in adancul sufletului meu, Tu singur le cunosti, Ziditorul meu! Nimenea nu este ca mine, un locas al pacatului. Nimenea asa ca mine n-a intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirile rautatii intru toate urmand. Dar pentru ca esti adanc fara de fund al tuturor milelor, arde adancul pacatelor mele ! Si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce-am lucrat. Sa nu ma osandesti ln vapaia gheenei, caci nesuferita este urgia Ta, Doamne. Caci cine va putea suferi oare, ingrozirea ei? Pentru ca focul nu se stinge si viermele nu doarme. Teme-te de ingrozirea iadului, o suflete al meu! Leapada somnul cel greu al lenevirii si dormirea cea pierzatoare a trandavirii. Aproape este sfarsitul ! Langa usa, Judecata. Oare ce ne va intampina dupa ce se va desparti sufletul de trup ? Adunati-va impreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevointa cea buna v-ati nevoit si ca pe un mort plangeti-ma sau ca pe un jumatate viu si jumatate mort indurati-va, fiindca eu sunt plin de rusine si nu am indrazneala pentru pacatele facute de mine intru cunostinta. Varsati peste mine mila voastra ca pe o tainica lucrare a milostivului Dumnezeu, Mantuitorul nostru. Rugati-va Lui ca in dar sa ma intoarca si nu nevrednic sa ma aflu in ceasul venirii Lui. Si sa nu aud nicidecum acea infricosata hotarare: " Du-te de la mine, blestematule, lucrator al nedreptatii, caci nu te cunosc !". De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevarata, Nastere binecuvantata din Sfantul Tau Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu! Sa nu ma lepezi pe mine cel urat. Caci mult se veseleste vrajmasul meu cand vede ca deznadajduiesc din pricina rautatii si se bucura cind in deznadejde ma dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rusineaza nadejdea lui si ma smulge din dintii si din lanturile lucrarii lui, care, cu mult mestesug, a tabarit Doamne, asupra mea. Daruieste-mi lumina launtrica ca sa cunosc deplin mestesugurile lui. Caci nenumarate sunt alunecarile pe care mi le pune inainte: semintele, vatamarile, multa castigare, trufia, placerile cele trupesti, teama de post, fuga de rugaciune, lene si odihna multa pentru zburdalniciile trupului. Pe cat se sarguieste ca sa ma piarda pe mine, de atita ma lenevesc pentru a ma mantui. Si pe cat acela ma pandeste si ma vaneaza, pe atat eu nu ma bag in seama si ma las prins. Ia aminte, suflete ! Grijeste-te si nu dormi ! Nu lua aminte la greselile altora, ci mai vartos cerceteaza-ti greselile tale. Nu umbla sa scoti paiul din ochiul fratelui si al aproapelui, ci osteneste-te zi si noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa-ti scoti barna din ochii tai. Sarguieste-te ! Apuca a te judeca inainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a rastignit cu trupul pe cruce, caci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi insine, cum vom putea scapa dincolo de judecata cea groaznica si de osanda lui Dumnezeu? Indura-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Si ma mantuieste pe mine pentru bunatatea Ta, cu solirile Prea Curatei noastre Stapane, de Dumnezeu Nascatoare, si ale tuturor Sfintilor Tai. Ca binecuvintat esti in vecii vecilor . - Amin. -

Cele 7 plansuri ale Sfantului Efrem Sirul

PLANSUL DE MARTI SEARA Vai mie, in ce fel de deznadajduim stau, in ce fel de rusine zac ! Nu este omul cel dinlauntru, precum este cel vazut. Caci macar ca vorbesc despre sfintenie, cugetarea uratelor patimi este in mine ziua si noaptea. Si macar ca ridic in slavi curatenia prin graiurile mele, totusi in inima mea, ma gandesc la necuratenie. Vai mie, ce fel de judecata imi este gatita ! Pentru ca numai chip de sfintenie am, iar nu si putere. Cu ce fala ma voi apropia oare eu, care de atatea rautati sunt vinovat, de Domnul Dumnezeul meu, Cel Ce-mi cunoaste si cele ascunse ale inimii mele. Ma tem, stand la rugaciune, sa nu se pogoare foc din cer si sa ma arda pe mine, precum, oarecand, pe cei care in pustie, cu foc de la Dumnezeu, Domnul i-a ars. Dar eu ce voi astepta de la cele ale mele, care cu multa si nemasurata greutate de pacate sunt infasurate? S-a infocat inima mea, s-a schimbat gandul meu cel dreptcredincios, s-a intunecat mintea mea. De-a pururea ma intorc ca un caine in varsatura sa. Nu este in mine nici o indrazneala catre Cel Ce cearca inima si rarunchii. Mintea nu-mi este curata si lacrimile imi lipsesc in rugaciune. Caci daca vreau sa suspin, fata mi se apleaca scufundata in rusine. Bate-mi, o, Doamne, pieptul care este locas al patimilor si al gandurilor rele ! Slava Tie, Facatorule de bine al sufletelor si trupurilor noastre. Mari si multe sunt indurarile Tale peste noi pacatosii, Doamne! Sa nu ma lepezi pe mine cu cei ce zic Tie "Doamne, Doamne", dar cu inima nu implinesc voia Ta, pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumenezeu. Caci Tu cunosti, Doamne, patimile cele ascunse intru mine. Tu stii ranile sufletului meu. Vindeca-ma, Doamne! Imi vei zidi casa sufletului la care se ostenesc toti ziditorii, caci ma pregatesc catre impotrivirea patimilor. Cand ma apuc de lupta, insa, atunci reaua mestesugire a dusmanului imi slabeste taria sufletului prin placeri, si fara sa fie nimeni care sa ma sileasca, ca pe un robit ma trage catre ele. Ma sarguiesc sa ma smucesc din vapaia care ma arde si din neiscusinta, dar, impreuna cu ea ma scufund. Cert pe cel bolnav, in timp ce eu sunt mai bolnav ca dansul. Doctor al patimilor vreau sa ma fac eu, ticalosul, si iata ca eu insumi ma dau lor robit. Lumineaza-mi Doamne, ochii inimii ca sa-mi cunosc multimea patimilor. Darul Tau sa umbreasca peste mine, Stapane. Lumineaza-mi mintea cea intunecata, salasluind in mine lumina dumnezeirii ! Caci Tie nimic nu-Ti este cu neputinta. Cine nu ma va plange pe mine oare, cand, pentru o mica placere, focul cel nestins l-am cumparat si de Imparatia cea vesnica m-am lepadat? M-am robit patimior, eu ticalosul! Cu slobozenia sufletului meu, dobitoc m-am facut. Si nu pot sa caut catre Domnul cel milostiv. Am ingropat in lene darurile Stapanului, cele de viata purtatoare, si am iubit mai mult saracia patimilor! Strain m-am facut de faptele cele bune, in tara departata a rautatii ducandu-ma. Pe jumatate sunt mort, in viata fiind. Plangeti-ma, lucratori infrinati, pe mine, care sunt indaratnic si indracit cu pacatele si iubitor de dezmierdari! Plangeti-ma, cei miluiti, pe mine, care L-am amarit pe Cel Ce m-a miluit! Plangeti-ma, cei ce ati iubit cele bune si ati urat cele rele, pe mine, care am iubit cele rele si am urat cele bune. Plangeti-ma, cei cu viata imbunatatita, pe mine, cel ce numai cu chipul sunt imbunatatit, dar cu faptele sunt patimas si nebagator de seama. Plangeti-ma, cei ce bine ati placut lui Dumnezeu, pe mine, care am placut oamenilor. Plangeti-ma, cei ce dragostea cea desavirsita catre Dumnezeu si catre aproapele o aveti, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevarata dragoste. Plangeti-ma, cei ce aveti rabdare, si aduceti roade prisositoare Bisericii Domnului, pe mine, cel nerabdator si neroditor. Plangeti-ma cei ce fara de rusine si cu indrazneala va rugati lui Dumnezeu, pe mine, cel ce ma rusinez a cauta la fata Domnului. Plangeti-ma, cei ce aveti blandete, pe mine, cel ce sunt strain de blandete. Plangeti-ma, cei smeriti si curati cu inima, pe mine, cel ingamfat si mandru si necuviincios. Plangeti-ma, cei ce necastigarea apostolilor ati castigat, pe mine, cel indracit, cel ce cu materia sunt ingreunat. Piangeti-ma, cei ce aveti in minte pe Judecatorul si Judecata cea de dupa moarte, pe mine, cel ce marturisesc ca o pomenesc, dar impotriva ei traiesc. Plangeti-ma, mostenitorii Imparatiei Cerurilor, pe mine, mostenitorul gheenei focului. Rugati-va, Sfinti ai lui Dumnezeu, pentru sufletui meu cel inviforat. Intru ceea ce puteti, Sfinti ai lui Dumnezeu, ajutati-mi ! Caci stiu ca daca veti ruga pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu, toate se vor ierta noua, pentru noianul bunatatii Sale! Si precum Dumnezeu este iubitor de oameni, asa si voi sa nu treceti cu vederea rugaciunea mea, a pacatosului ! Caci eu n-am indrazneala, din pricina multelor mele pacate rele. Lucrul vostru este, o, Sfinti ai lui Dumnezeu, a va ruga pentru cei pacatosi ! Iar la Dumnezeu, lucrul este ca pe cei deznadajduiti sa-i miluiasa Rugati-va vietii pentru cel mort! Sa trimita Domnul darul Sau si sa opreasca alunecarea sufletului meu smerit! Stapane al tuturor, primeste rugaciunea pacatosului ! Indulceste sufletul amarat de pacat ! Impartasesc celui insetat din izvorul vietii si il povatuiesc cand inima ca intr-un lant de fier imi e tinuta. Sa ma intampine indurarile Tale, Doamne, prin indurarile Sfintilor Tai, inainte de a ma trage impreuna cu cei ce lucreaza faradelegea ! Acolo se vor descoperi cele intru intuneric si cele intru lumina, lucrate de mine. Vai mie, ce fel de rusine ma va cuprinde, cand ma vor vedea osandit pe mine, care ma socotese acum fara prihana. Lucrarea cea duhovniceasca am parasit-o, eu ticalosul, si patimilor m-am supus. Vai mie suflete, pentru ce innegresti soarele cu negura patimilor? Pentru ce nu se risipeste negura cand vine de fata raza? Pentru, ce alegem mai curand stricaciunea decat nestricaciunea? Pentru ce ne framantam cugetul pe pamant cu patimile? Haina cea dumnezeiasca am netrebnicit-o, si nevrednic de Nunta cea imparateasca m-am facut. De bunavoie ne-am daruit pacatelor vrajmasului si vietii noastre robi ne-am facut. Ce vei zice, suflete al meu Judecatorului, in ziua cea infricosata si groaznica ? Am flamanzit pentru Tine, sau inselat sau gol m-am facut, sau m-am smerit? Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu? Cu indrazneala striga suflete, catre Domnul ! Primeste darul Lui, tu, cel ce esti slobod. Pentru ce tot amani intoarcerea cand El te cheama? Pentru ce apuci pierzania si nu mantuirea? Pentru ce nu-ti asculti cugetul cat mai ai inca vreme; pana ce esti domn al gandurilor, pana nu se osteneste trupul si mintea inca e vie, pana nu va zacea in puterea altora binele tau, pana ce mai poti prinde inca Darul cu puterea crediniei si nu, cu indoiala, sa te prazi tu singur. Pana cand lacrimile tale sunt vestite intoarcerii, intampina, stai vitejeste impotriva patimilor. Lupta cu tarie, cu toata puterea, cu ajutorul lui Dumnezeu. arunca-te cu vitejie asupra lui Goliat, sa nu te apuce mai inainte talharul, sa nu te rapeasca mai inainte ucigasul. Ca nu cumva slujitorii Imparatiei sa te incuie afara. Se cuvine sa ne temem si cu toata strajuirea sa ne pazim. Se cade sa nu ne aratam mincinosi ai marturisirii noastre. Ca vamesul suspin, ca si curva lacrimez, ca talharul slobod glas, ca si fiul cel curvar strig catre Tine, Iubitorule de oameni, Hristoase, Mantuitorul lumii, Lumina cea adevarata. Intareste sufletul meu cel slabit si robit cu betia dezmierdarilor ! Tamaduieste ranile acestea, precum si abaterile mintii mele! Spala-ma cu scumpul Tau Sange pe mine, cel inegrit, Rascumparator al pacatului ! Acum este vremea bine primita ! Acum este zi de mantuire. Cu multumirea milei Tale, intoarce-ma, Unule, indelung Rabdatorule! Si ma slobozeste de toata desfatarea cea dezmierdatoare. Sa nu ma arda cuptorul patimilor. Ci, cu roua milei Tale sterge sufletul meu! Vai mie, ca mi-ai daruit, Doamne, lumina cunostintei si eu o lepad, netrebnicul. De cate daruri ma mai umpli pe mine pacatosul, Stapane, iar eu ticalosul sunt nemultumit si nerecunoscator cu voia ! Totdeauna ma indulcesc cu darul Tau, totdeauna ma intaresc si totdeauna il lepad intru amaraciunea mea si iar ma schimb. Imi aduc aminte, Prea Bunule, de moarte, de muncile cele vesnice; ci ma tragi pe mine totdeauna catre viata, sa ma mantuiesc, iar eu in rautatea mea raman de-a pururi. Pentru aceasta nu voi avea nici im raspuns acolo ! Bat sa mi se deschida usa milei Tale, Doamne; ingaduie-mi ca rugandu-ma sa-mi dobindesc cererea ! Ca nu fara rusine caut sa ma miluiesc. Fii indelung rabdator asupra mea, razvratitul ! Si izbaveste-ma de pacatele care m-au inconjurat, ridica-ma sanatos din adancul faradelegilor ! Slobozeste-ma pe mine de tot lucrul cel rau mai inainte de a ma apuca sfarsitul. Caci in Iad cine se va marturisi Tie? Albeste-mi vestmantul cel intinat mai inainte de a veni porunca cea infricosata si a ma lua nepregatit si nerusinat. Izbaveste-mi sufletul necajit din gura leului si miluieste-l pe dansul cu darul si indurarile Tale. Pentru rugaciunile Prea Curatei Stapanei noastre, Nascatoarea de Dumnezeu si ale tuturor Sfintilor, ca binecuvantat esti in vecii vecilor - Amin. -

Rugaciuni pe care le rostesc cei ce vor sa-si schimbe voia lor cea plecata catre patimi si dezmierdari

PLANSUL DE LUNI SEARA Primeste rugaciunea gurii mele celei intinate si necurate, Stapane al tuturor, iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase; si sa nu te ingretosezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic si nepriceput. Nici sufletul meu, care de iad se apropie, nu-l judeca nevrednic de mangaierea Ta. Cauta-ma pe mine ca pe oaia cea pierduta, caci m-am facut pustiu de a ma indrepta catre toata osardia si tot gandul cel bun. Caci, dupa ce m-am orbit cu dulcetile si cu dezmierdarile, am intunecat sufletul meu si de betia patimilor este innegrita inima mea. Marturisesc Tie Doamne, Mantuitorul lumii, toata amaraciunea, rautatea si dobitocia mea. Voi spune, iarasi, din inima, toata bunatatea si veselia Ta pe care Tu, Doamne, din nemarginita iubire le-ai revarsat peste mine. Din pricina mea Te-am intaratat, Doamne; m-am aratat fara osardie catre facerea de bine, m-am gandit des la rau si lesne am savarsit tot pacatul. Iar Tu, Stapane, ai trecut cu vederea toata rautatea mea din pricina nemarginitei intinderi a indurarii Tale, Fiule al lui Dumnezeu. Capul meu se inalta prin darul Tau, Stapane, dar se smereste iarasi pentru pacatele mele. Ma trage pe mine, iarasi, darul Tau catre viata, iar eu, mai vartos, catre moarte cu staruinta ma duc. O, cat de cumplita e obisnuinta patimilor ! Cum leaga mintea cu legaturi de nedezlegat! Si eu, pacatosul, ma leg cu ele de buna mea voie. Si inca ma si bucur cand ma vad legat. Cufundat sunt in adanc: si-n fiecare zi ma bucur de lanturile vrajmasului si ma indulcesc intr-insele. Ne leaga cu legaturi pe care nu vrem sa le vedem, si de-a pururi ne intinde curse, in care ma prind. Pentru ca el insusi cunoaste cugetul si pornirea. Si fiindca este mai tare, intr-o clipita ma leaga. Acesta este plansul, aceasta este tanguirea, pentru ca ma ferec eu singur, ca si cu niste obezi, cu voile mele. Caci putand sa zdrobesc legaturile intr-o clipita de ochi si sa ma fac slobod de toate cursele, nu vreau s-o fac. Ma las biruit de trandavie si de obisnuinta patimilor. Cu voia ma supun lor. Acest lucru, de rusine plin,este mai greu de plans. Pentru ca merg cu voile mele la vrajmasul meu si el imi leaga sufletul si ma omoara in patimi, bucurandu-se. Si putand sa sfarm legaturile, iata ca nu poftesc! Este oare alta rusine mai cumplita decat aceasta a mea? O, nu ! Nimic nu este mai de rusine decat ca cineva sa faca voile vrajmasului sufletului sau ! Si asa, aflandu-ma eu, ticalosul, si cunoscand legaturile mele, le ascund din falsa evlavie. Iar cugetul meu ma mustra si ma omoara in adancul sufletului: "pentru ce nu te trezesti ticalosule?". Oare nu stii ca langa usa este infricosata zi a judecatii? Scoala-te ca un puternic! Rupe-ti legaturile! In tine este puterea dezlegarii ca si puterea legarii. Asa ma mustra pururea, in adancul sufletului, sfanta stiinta. Si eu nu vreau sa ma izbavesc din legaturile curselor. Ma tanguiesc si suspin in fiecare zi, si iarasi in chip zilnic ma descopar legat. Vrednic de jale si ticalos sunt eu, nesporit in lucrul cel bun al vietii mele, fiindca nu ma tem de cursele mortii. Trupul imi este imbracat cu chip de cucernicie, de ochii privitorilor mei, dar sufletul imi este ferecat, ca in niste obezi, de ganduri necuvioase. Pe dinafara ma fac cucernic cu multa sarguinta dar inauntru sunt uraciune in fata lui Dumnezeu. Imi indulcesc graiul cu oamenii, cautand sa par bun, in timp ce sunt amar si rau cu voirea. Si ce oare voi face in ziua cunostintei? Atunci cand judecatorul Dumnezeu va da pe fata totul inaintea judecatii? O! Ce mare frica ticaloseste inima mea, fiindca ma strang eu insumi in lantul nemarginitelor faraldelegi! Eu insumi stiu ca acolo ma voi munci daca nu voi imblanzi aici, cu lacrimi, pe Judecatorul. Pentru aceasta, ma rog sa nu Iti incui indurarile, Stapane, intru urgie; ca Tu Insuti astepti intoarcerea mea, pentru ca nu voiesti sa vezi pe cineva arzand, ci voiesti ca toti oamenii sa se mantuiasca in viata cea vesnica. Indraznesc deci, la indurarile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad inaintea Ta, rugandu-ma. Cauta spre mine si ma miluieste! Scoate din temnita faradelegilor sufletul meu! Straluceste-mi in minte raza de lumina, mai inainte de a ne duce la judecata ce va sa-mi fie infricosata. Frica mare ma apuca pe mine, ticalosul si inversunatul. Cum ma duc eu acolo, cu totul gol de fapte bune! Frica si cutremur ma cuprinde, Doamne, cand ma vad pe mine fara de osardie spre bunatate. Si cu ganduri potrivnice ma svarcolesc intr-una, plecandu-mi dracilor, care, cu dezmerdarile patimilor, spre pierzare pururea ma amagesc. Ma aseman prea bine negustorului trandav si lenes, care, in fiecare zi, isi pagubeste capitalul cu castigul. La fel si eu ticalosul, ma pagubesc zilnic de bunatatile mele cele ceresti intru multe invaluiri, care mi trag spre rau, caci simt in mine cum, in fiecare ceas, eu ma fur singur. Si vrand, ma aflu intru acelea pe care le urasc. Ma inspaimant eu insumi de voirea mea, care, in multe chipuri, se arunca intru necazuri in pricina ca pacatuiesc. Si ma inspaimant iarasi de pocainta mea, care nu are temelie tare pe stanca cea izbavitoare care ma poate mantui. O, cum nu ma lasa in pace vrajmasul sufletului! Cum pune in fiecare zi temelia zidirii pe care, cu mainile mele, iarasi o risipesc! N-am pus inceput bun pocaintei sufletului. Sunt un rob al trandaviei. Cu insasi voia mea si cu multa osardie slujesc vrajmasului. O, cine va da capului meu apa cea fara de nume care sa-l spele? Si cine ochilor mei izvoare de lacrimi cu care sa plang totdeauna catre induratul Dumnezeu? Sa cer dar de la el sa trimita har mie, pacatosului, Si sa ma scape de marea cea innebunita, care, cu valurile pacatului, inviforeaza necontenit inima mea. Caci voile mele au biruit ca niste rani care nicidecum nu primesc doctorii de vindecare. Femeia cea pacatoasa, inteleapta s-a aratat fiindca s-a temut si s-a sarguit si-a urat lucrurile pacatului, aducandu-si aminte de rusinea cea vesnica ce va sa fie si de chinuirea cea nesuferita a muncii iadului. lar eu, pentru patimile pacatului,in fiecare zi rugandu-ma, nu ma indepartez de dansele, ci raman de-a pururea nebun,intru obiceiul cel rau. Spre nadejdea de pocainta imi este asteptarea, furandu-ma cu desarta-i fagaduinta si zicand: ma pocaiesc, in vreme ce eu niciodata nu ma pocaiesc cu adevarat. Ma pocaiesc numai cu graiul in timp ce cu lucrurile, mult stau in urma de adevarata pocainta. Deci imi uit firea, facand cunostinta cu raul si, intaratand pe Domnul, neintrerupt pacatuiesc. Izvor de pocainta nu am aflat caci cu intarire am facut pacatul, si nu fara de voie am pacatuit. Si Iuda, vanzatorul, loc de pocainta nu a aflat, caci cu Domnul fiind, a pacatuit si stia ceea ce facea, fiindca avea cunostinta Domnului. Deci pentru pacatele noastre,intru cunostinta facute, ce voi astepta eu, ticalosul? Si daca cel ce numai gandeste raul intocmai e cu cel ce-a lucrat, apoi eu ce raspuns voi da pentru nenumaratele multimi, ale faradelegilor mele? Ham, gandind rasul tatalui sau, lepadat a fost. Cei ce s-au unit, in car de foc s-au inghitit nimic zicand sau facand. Si cei din vremea lui Ilie, asemenea au patimit. Si Saul cu gandurile slujirii de idoli numai invoindu-se, s-a lepadat de Dumnezeu. Si Aristotel, numai sfatuind pentru pacat, a murit. Si fiii lui Aron, gresind, s-au sfarsit. Si Anania si Safira, cu nebagare de seama petrecand, vreme de pocainta n-au aflat. Dar eu cel ce fac intru cunostinta fapta mea, privesc la invoirea mea si zic ca astept cu credinta hotararea dreptatii ce mi se cuvine. Pentru ce ma las amagit de chipul smereniei mele cand eu sunt eu totul strain de faptele cele bune si cele potrivnice fac inaintea lui Dumnezeu? Fariseii au suferit mustrare atunci cand Mantuitorul Hristos le arata pe fata minciuna portului si-a chipului lor ! Iar eu adesea ma plictisesc de mustrarile cugetului si caut sa mi-l adorm spre a scapa de ele. Atunci amar este adevarul celor ce cauta sa-l ascunda. Ci eu vin acum, Doamne, sa-mi descopar chipul si se vor arata viermii, si voi dezveli fata si ochii, si vor vedea cei de fata fatarnicia mormantului si minciuna faptei mele se va descoperi si vor privi toti fata mea de fariseu. Caci chiar aici, in lume, ea se face vazuta, nu numai dincolo in vesnicie, unde o va arde focul. Tinde-i mana de ajutor celui ce se tavaleste Doamne! Caci voind a ma scula nu pot, pentru ca sarcina pacatelor mele s-a ingreunat peste masura si obiceiul cel rau ma opreste, legandu-ma. Vad si ca intr-o negura umblu, si intru mult intuneric misc mana mea, si ca un slabanog sunt. Mi se pare ca sunt sarguitor si iata ca ma plictisesc curand. Ma rog sa ma izbavesc, si cu toate ca postesc, vad ca sunt impiedicat de duh vrajmas. Vreau sa ma blagoslovesc mult, dar cu inima nu-L iubesc pe Dumnezeu. Cum voi indrazni sa cer iertare pentru pacatele, mele, cand petrecerea de mai inainte eu nu o uit; sau cum ma voi dezbraca de omul cel vechi, care se strica, cand poftele amagirii celei vechi nu ma leapada ? Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa indurarile Tale sterge faradelegile mele. Gura mea netrebnica striga catre Tine, Stapane, si inima mea necurata si sufletul meu intru pacate intinat. Auzi-ma pentru bunatatea Ta, si rugaciunea mea nu o lepada. Caci nu lepezi rugaciunea mea, ci a celor ce nu se pocaiesc intru adevar. Dar pocainta mea, Doamne, nu este curata! Un ceas ma pocaiesc si doua Te intarat. Intareste sufletul meu pe piatra pocaintei. Lumineaza, cu darul Tau, intunericul din mine. Pleaca-Te, bunule Dumnezeu, catre plansul inimii mele, dar nu pentru dreptatile mele, caci nu au nici o bunatate, ci pentru multa si negraita Ta bunatate si pentru indurarile Tale! Ridica din nou, Doamne madularele mele pe care le-a frant pacatul! Si lumineaza inima mea pe care a intunecat-o pofta cea rea! Izbaveste-ma, Doamne, de tot lucrul cel rau cu care se straduieste sa ma surpe pe mine potrivnicul. Nu-Ti intoarce fata de la mine. Sa nu-mi zici mie: " Adevar zic tie, nu te cunosc pe tine ". Mantuieste, Doamne, din moarte, sufletul necajit! Tu, cel ce ai stapanire peste viata si peste moarte! Caci Tu ai zis, Stapane: " Cere si ti se va da! " Curata-ma, Doamne, de tot pacatul, mai inainte de sfarsit. Si daruieste-mi, iubitorule de oameni, in toata viata aceasta care mi-a mai ramas, sa izvorasc lacrimi din inima spre curatirea intinaciunii mele celei sufletesti, ca sa pot sterge de aici din datoriile mele cele multe, macar putine greseli, si sa ma mantui acolo prin acoperamantul mainii Tale celei atotputernice, atunci cand va tremura tot sufletul de Slava Ta cea Infricosata. Asa, Stapane, Fiule al lui Dumnezeu, auzi-Ma si primeste rugaciunea pacatosului robul Tau ! In dar mantuieste-Ma pe mine cu Darul Tau ! Ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeule esti si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor - Amin. -

raspuns Mariei pentru " Unirea cu Hristos ! "

Daca ai citat din cartea ei, a maicii Ecaterina, "Talita kumi! Inviind pe drumul Damascului" , permite-mi sa iti dau replica citad-o tot pe ea din cartea "Metanii de dor" : " Convertirile nu trebuie sa fie neaparat spectaculoase. Sigur ca sunt si convertiri cu aparitii ale Dumnezeirii, cu minuni, cu transformari bruste. Insa traim intr-o societate in care Dumnezeu nu se mai manifesta decat foarte rar in felul acesta, dorind mai mult launtric transformarea. Si launtricul vine daca tu cauti acel launtric. Tu insa Il cauti in lada de gunoi, in loc sa-L cauti intr-o scoica, sa gasesti perla. Ei bine, Dumnezeu vine si aici, si iti arata:"Uite o scoica deschisa! aici am perla pentru tine, pentru cel ce cauti desavarsirea!"Totul e ca tu, de atunci in colo, sa mergi dupa perla si sa nu te mai intorci la lada de gunoi."Tu tragi concluziile.eu te pup... ( acesta trebuia sa fie un comentariu pentru posatrea Mariei, dar imi dadea o eroare )

Copilaria noastra VS copilaria lor...

Am primit un cantec mai mult vorbit, care mi-a trezit sentimente ciudate. Mi-au venit in minte niste randuri scrise de prietenul nostru Victor si m-am gandit sa le postez impreuna cu acel cantecel.

Scrisoare catre generatia mea, Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.

Suntem ultima generatie care a jucat "Ascunselea", "Castelul", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea", "Sticluta cu otrava", "Pac Pac", "Hotii si vardistii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise,dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Soimi ai Patriei" si ultimii "Pioneri". La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza... Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor. Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Te salut, generatie in adidasi! Te salut, generatie in blugi!

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson , si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit "Licurici", "Pif", "Ciresarii", si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri "de la TEC" fara sa ne fie teama ca "au prea multe E-uri", iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam "Fantanita", sau "Flori, fete sau baieti", sau "Adevar sau Provocare", sau orice ne dadea un pretext sa "pupam pe gura" pe cine "iubeam". Noi suntem cei care inca au mai "cerut prietenia", care inca roseam la cuvantul "sex", care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au "child proof the house", ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

Noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus". Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de "first-timers"...

*NOTA: Textul de mai sus nu imi apartine, l-am cules de la generatia mea, a ta, a noastra...

http://www.youtube.com/watch?v=CMTHLJE0oXQ#

Marin Sorescu

Poate putini stiu cine este Marin Sorescu. Poate cei mai multi au citit deja "frumoasele sale nerozii" si s-au regasit in acele randuri in momente placute sau mai putin placute din viata lor, dar au primit "duhul" lor. Oricum, mie mi-e drag si vreau sa "vi-l" impartasesc. Am ales sa postez doua din poeziile sale, pentru ca ieri ar fi fost ziua sa, 19 februarie, data in care s-a nascut acum 73 de ani un mare poet, dramaturg, prozator si eseist. Nu o sa mai lungesc vorba si voi posta doar 2 poezii, cu speranta ca nu voi plictisi cititorii, dar cu siguranta ca le voi deschide apetitul de Sorescu. TREBUIAU SA POARTE UN NUME

Eminescu n-a existat./

A existat numai o tara frumoasa/ La o margine de mare/ Unde valurile fac noduri albe, / Ca o barba nepieptanata de crai/ Si niste ape ca niste copaci curgatori / In care luna isi avea cuibar rotit./

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli / Pe care-i chema: Mircea cel Batran, Stefan cel Mare,/ Sau mai simplu: ciobani si plugari, / Carora le placea sa spuna,/ Seara, in jurul focului poezii / "Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea III"./

Dar fiindca auzeau mereu / Latrand la stana lor cainii, / Plecau sa se bata cu tatarii/ Si cu avarii si cu hunii si cu lesii / Si cu turcii./

In timpul care le ramanea liber / Intre doua primejdii,/ Acesti oameni faceau din fluierele lor / Jgheaburi/

Pentru lacrimile pietrelor induiosate, / De curgeau doinele la vale/ Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei / Si ai Tarii Barsei si ai Tarii Vrancei/ Si ai altor tari romanesti./

Au mai existat si niste codri adanci/ Si un tanar care vorbea cu ei, / Intrebandu-i ce se tot leagana fara vant?/

Acest tanar cu ochi mari, / Cat istoria noastra, / Trecea batut de ganduri/ Din cartea cirilica in cartea vietii,/ Tot numarand plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii, / Care ii ieseau mereu fara sot./

Au mai existat si niste tei, / Si cei doi indragostiti/ Care stiau sa le troieneasca toata floarea / Intr-un sarut./

Si niste pasari ori niste nouri / Care tot colindau pe deasupra lor / Ca lungi si miscatoare sesuri./ Si pentru ca toate acestea / Trebuiau sa poarte un nume, / Un singur nume,/ Li s-a spus Eminescu.

SA VINA

Sa vina, cine mai e de venit. / Profeti, prooroci, oratori. / Eu, cat mai am de trait,/ Am timp sa-i ascult, uneori./

Stiu, stiu, vorbesc fara sir / Si se ingana, gesticuleaza. / Eu nu-i ascult sa ma mir,/ Nici anecdota nu mai primeaza./

C-o fi un potop, ori o ciuma / Si iarasi cam toate ce-au fost,/ Ramane vesnic rotunda suma/ De catastrofe - si-un vesnic post./

Oricum, vreau sa-i ascult de la capat, / Sunt abonatul lor la delir./ In scurt rastimpul, pana nu scapat, / Sa-mi spuna totul, din par a fir./

Sa vina toti! m-am rastit./ Cu tot ce-i in biblii si epopei. / Sa vad in lumea asta ce-i./ Sa vina-n fata, deci! m-am rastit, / Profeti, prooroci, farisei./

Eu ii ascult, rastignit.

Povestea Aiudului

Rugaciune spusa de luptatorii din temnite pt. tortionari!

"Nici unul din cei ce ne urasc pe noi sa nu patimeasca ceva rau din pricina noastra la Judecata Ta.Ci intoarce sufletele lor spre constiinta si pocainta cea adevarata,ca si printr-insii sa se slaveasca Preasfant Numele Tau.Iar pe noi invredniceste-ne sa te marturisim pe Tine,Dumnezeul Cel adevarat,Tatal,Fiul si Sfantul Duh,acum si pururea si in vecii vecilor.Amin."

Valeriu Gafencu-Sfântul Închisorilor

“Printre locatarii camerei 4 se afla şi Valeriu Gafencu. Era senin şi echilibrat, puternic in cuvânt, controlat în faptă, statornic în rugăciune, intransingent în atitudine, plin de dragoste, răspândind o tainică atracţie. Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumuseţii. Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, când crinul curăţiei plin de parfum tainic. Moral, nu i se putea reproşa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor. Spiritual, era transfigurat tot timpul, intr-o stare exaltatică, aproape permanentă; nu puteai sa-ti dai seama daca ceea ce spune vede in duh sau dacă Duhul vorbeşte prin el. Viaţa lui era zbor spre înălţimi pe care cu greu îl puteai urmări. Era o fire entuziastă. Făcea parte dintre aceia despre care se spune frecvent că “umblă cu capu’n nori”. Nu era o fire practică dar in realităţile spirituale era prezent şi avea o conştiinţă trează. Era o fire de poet. Valeriu nu dăruia, se dăruia.”

Valeriu Gafencu s-a născut în comuna Sângerei (judeţul Bălţi) in Basarabia. Trece Prutul şi se inscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. In scurtă vreme devine şeful Frăţiilor de Cruce din oraş, straduindu-se din toate puterile sa formeze elevilor o conştiinţă creştină şi naţională. A fost arestat datorită apartenenţei la Frătiile de Cruce, după rebeliunea legionară din ianuarie 1941. Dragostea lui permanentî de aproapele şi grija de a nu-i răni conştiinţa, arderea de tot pentru Hristos, smerenia si intelepciunea lui duhovniceasca il vor face iubit de toti detinutii, care-l vor numi, fără reţineri, “Sfantul Inchisorilor”. Îmbolnavindu-se de tuberculoză la Pitesti, este trimis la penitenciarul-sanatoriu Targu-Ocna, unde, după 3 ani de suferinţă se mută la Domnul, pe 18 februarie 1952. Valeriu Gafencu nu este numai un nume în contabilitatea victimelor nevinovate ale represiunii politice din România comunistă. Este, înainte de toate, o dovadă că omul poate rămâne om, dincolo de orice fanatisme politice sau ideologice. Din păcate, suntem prea grăbiţi pentru a mai reflecta în tihnă si asupra frumuseţii unor întâmplări din trecutul nostru.

Unirea cu Hristos!

"Ce este unirea cu Hristos? Este TOTUL! Este tot ceea ce rămâne nedescifrat, neînteles, neexprimat, netrăit, nespus, în urma cercetărilor noastre asupra vietii. Vai! Căutăm TOTUL în TOT, si nu găsim nimic... pentru că suntem nimic, pentru că trăim si simtim ca niste nimicuri ce suntem, înconjurati de prea plinul eului nostru. "

Asta a simtit Monica Fermo dupa ce a facut botezul si a devenit Elena.Eu...am facut si eu botezul de aproape un an,dar am ramas tot Maria...si cu numele si cu sufletul... :(

"Si te închini Lui ca unui Împărat si Dumnezeu."Oh! Tainice cuvinte! Ascund în ele atâtea învătăminte, atâta har si dragoste, atâta întelepciune, căci piatră de ti-ar fi sufletul, pe loc s-ar lichefia si s-ar topi încremenirea ce sta acolo poate de mii de ani, lipită în sinele inimii ca-ntr-un mormânt adânc!

DOAMNE AJUTA!

Luceferii stiintei

Invatatii cei de astazi/Tot se straduiesc mereu

Ca deplin sa dovedesca/Ca "nu este Dumnezeu"!

Cu progresele stiintei,/Ca si mandrul Lucifer,

Dansii vor sa se inalte/Astazi mai presus de cer.

Doua "usi" le stau in fata/Si raman aici mirati

Dupa cum la "poarta noua"/Sta un bou!sa ma iertati!

Una este "usa vietii",/Care lor li s-a inchis;

Alta este a pierzarii,/Care groaznic s-a deschis!

Cate le ajunge capul/Se grabesc sa nascoceasca,

Ca sa fabrice "viata"/Si pe moarte s-o opreasca!

Orice uneltesti,atee,/Viata nu vei fabrica,

Iar de rafuiala mortii/Nicidecum nu vei scapa!

Toate cele nascocite/Cand ajungi langa mormant,

N-au valoare nici ca pleava/Care se arunca-n vant!

Daca nu cunosti in viata/Pe Mantuitorul tau,

Vei cunoaste dupa moarte/Tirania "celui rau"!

Autorul nu il stiu....din pacate....Doamne ajuta!

Discuţiile - vorbărie sau comunicare?

Cred ca acest articol s-a nascut tot din nevoia de comunicare, din dorinta de-a impartasi un gand, poate chiar de a-mi raspunde la unele intrebari... Nevoia noastra de comunicare este o nevoie sociala, si cred ca putini sunt aceia care ar supravietui fara satisfacerea ei. La TV se deruleaza stiri (senzationale sau nu), se fabrica destinele "eroilor" din filme, sau se dezbat mari probleme la vreun talk-show; radioul ne pune la curent cu ultimele melodii la moda, pe strada trec masini, tipa copii, discuta vecini, in timp ce noi comentam relaxat cu un amic ultimele barfe sau meciul de fotbal din ziua precedenta. Iar aceasta situatie are pretentia ca este una de comunicare! Multi dintre noi ne inchipuim ca daca rostim cuvinte impreuna cu altul, indiferent pe ce tema, stabilim o relatie de apropiere sufleteasca. A povesti altuia ultimele noutati, zvonuri sau nimicuri nu inseamna a-i impartasi ceva unei persoane. Esecul este acela care ne arata ca presupunerea noastra este gresita si ca nu este decat o simpla concordanta de interese (uneori nici macar atat), iar aceasta legatura este subreda si se destrama ca fumul. Lipsa comunicarii este un rau, dar excesul este si mai rau. Cata amagire si cata deziluzie genereaza confuzia dintre vorbarie si comunicare! Prima te condamna la singuratate creandu-ti aparenta comunicarii cu ceilalti tocmai prin aceasta uniformizare si conformism (toti au acelasi limbaj, acelasi comportament, aceleasi pareri). Vorbaria inseamna fuga de noi insine, de ceea ce am putea afla despre noi daca poluarea fonica nu ne-ar imprastia gandurile in toate partile. Ne ascundem pentru ca nu ne-ar placea sa ne vedem cum suntem noi in realitate intr-un moment de liniste. Ne lingusim defectele si le justificam prin argumentul majoritatii: "toti sunt, toti barfesc, injura, lovesc, inseala, fura...la fel". Ca om liber si responsabil sta in puterea ta sa procedezi altfel! Comunicarea eficienta te distinge, te construieste ca personalitate promovadu-ti unicitatea. Uneori, responsabilitatea, libertatea adevarata si chiar umanitatea sunt poveri prea mari pentru omul contemporan. Este mai usor sa fie o marioneta.

CE PORTI TU...

"Porti in tine un aeroport de unde vin si pleaca zambete// Porti pe obraz sarutul de la cea mai dulce dintre fete// Porti in suflet aurita prima poza de familie// Porti in suflet faurita prima cazatura din copilarie//

Porti pe talpa prima urma de nisip de mare// Porti pe spate prima mangaiere de la soare// Porti pe buze primul cuvant rostit// Porti in ureche primul TE IUBESC soptit...//

Porti in par prima adiere de vara// Porti la gat primul colier din flori de primavara// Porti in palma primul zbor de fluturas// Porti in zambet prima bucurie de copilas//

Vei purta in imbratisari// Nesfarsita dragoste,dar si ingrijorari...// Vei purta in hamacul de la tara// Tot ce inseamna fericire,adica VIATA...//

poezia asta...e scrisa cand am plecat de la mare(august 2008)...o dedic tuturor... PS.:primul vers...e temelie..traiasca reclama la tv...;) >:D<

Jurnalul unui capelar…o pagina de amintire...

I-am spus jurnal pentru ca initial era “povestea…”.Dar pentru noi ,pentru cei care formam cenaclul ,ceea ce am trait nu tine neaprat de lumea povestilor ,ci de realitate.

Unii dintre voi ,si aici ma refer si la capelarii noi si la cei care acceseaza blog-ul ,nu stiti ,ori nu ati avut ocazia sa aflati cum s-a infiintat acest cenaclu de religie.

Ei bine,am sa-mi rapesc o parte din timpul meu “dedicat” sesiunii sa va invit la o cana de ceai fierbinte si sa va fac un rezumat la ceea ce a insemnat cea mai frumoasa perioada din liceu. A inceput in clasa a IX -a ,cand toata floarea adolescentina incepea sa desluseasca tainele vietii ,ale frumosului ,chiar si tainele iubirii…intr-un cuvant , descopeream ceea ce multi nu reusesc sa cunoasca : pe Hristos.

Era inceputul scolii cand , profesorul meu de religie Pr.Eugen Ciuche venea la ore cu tot felul de discutii care generau reactii pro si contra , dar si multe intrebari.Astfel a aparut idea de cenaclu de religie , pentru ca nevoie de asa ceva se simtea si undeva trebuia sa se intalneasca toate parerile,pentru a ajunge la o concluzie.

Intr-o saptamana , se fac invitatii la deschiderea “Cenaclului de religie Sf.Cuvioasa Parascheva”.Erau intr-o sala mica,de abia pictata in stil bizantin,mai multi elevi din diferite clase,cei 3 Magnifici:prof.Marius Iacobeanu,pe atunci mirean,prof.Adrian Purcaru si Pr.Eugen Ciuche , cadre didactice si 2 directori:unul foarte entuziasmat,d-na. dir.adj. prof.Maria Dimitriu si unul protocolar dar placut impresionat de inovativitate(pentru ca nu auzisem in alte licee de astfel de cenacluri) d-l.dir. prof. Ovidiu Cojocaru.

La sedintele cenaclului , veneau elevi cu tot felul de idei,gandiri…unele mai temperate,altele mai acide…Multe,dar multe din aceste gandiri au reusit sa fie modelate , cu multa dragoste dar si extreme de multa rabdare , pentru ca , inchipuiti-va paraclisul de azi plin de elevi , plin de idei care la un moment dat rabufneau in tabere pro si contra , iar supraveghetorii ,doi profesori de religie , nu prea reuseau uneori sa linisteasca spiritele. Multe din temele si discutiile prestabilite in sedinta anterioara nu puteau fi duse pana la capat , degenerand in altele , pentru ca “socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ”.Poate ca acestea erau , de fapt , ferestrele spre frustrarile sau temerile care ii preocupau intradevar pe tineri. Alteori eram rugati sa ne gandim ce subiecte am vrea sa abordam , sa pregatim fiecare cate-o tema , ori sa descriem viata unui sfant care ne-a impresionat cel mai mult.

Toate acestea , dar si multe rugaciuni au dus la modelarea vietii noastre duhovnicesti, precum si la descoperirea multor taine , poate necunoscute de unii , poate incerte pentru altii. Cert este ca , pe parcurs , s-a format o stransa legatura de care ne simtim mandri , cu ajutorul careia am reusit sa impresionam pe unii , sa bucuram pe altii , dar , cel mai important , am reusit sa fim impreuna si la cele grele si la cele bune si frumoase , sa ne sustinem ori san e ajutam.Toate acestea , bineinteles , nu ar fi fost posibile fara binecuvantarea Domnului , asculatea duhovnicului si rabdarea parintelui.

Acum nu se mai tin sedinte oficile ale cenaclului , ci discutii deschise de fiecare data cand apare ceva nelamurit…sper sa se reia activitatea intr-o zi…pentru noile generatii din liceu , care inca nu au descoperit frumusetea credintei , a Bisericii , a iubirii pentru Hristos...poate asta cauta , dar nu prea stiu unde sa o gasesca , sau le este teama de ce ar putea gasi...

Ca sa inchei , va spun din inima ca va iubesc , chiar daca uneori nu sunt capabila sa va arat asta si ca si acum ma simt privilegiata ca am astfel de prieteni , alaturi de care am avut parte de experiente inedite , alaturi de care , de multe ori ,am reusit sa visez , sa rad , sa plang , sa ma simt implinita ori sa traiesc adevarate minuni.

Va multumesc mult ca existati si ca va mai pun rabdarea la incercare uneori.Iertare.

Va imbratisez cu drag,Brindusa

RuGaCiUnE

Stapane-nsangerat, Domn al luminii Si Vesnicie limpede, Iisuse! Tu, care ai primit pe frunte spinii si cuie-adanci in mainile-ti supuse,

Tu, Domn al Rastignirii si-nvierii, Care din cruce ne-ai facut lumina si Rasarit din ranile tacerii si cantec din osanda-ti fara vina -

Da-ne-nclestarea Ta, Da-ne puterea din ceasul pironirii-nsangerate, Sa ne primim si cuiele si fierea Ca Tine-n marea Ta singuratate.

Pe fruntea tarii zambetul ti-l pune Si Neamul care-acum osanda-si duce Invata-l tu amara rugaciune Din clipele suirilor pe cruce.

Radu Gyr

"Dragostea si bunurile ei"

"De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.

Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.

Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.

Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.

Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.

Dragostea nu cade niciodata. Cat despre proorocii se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi;

Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim.

Dar cand va veni ceea ce e desavarsit, atunci ceea ce este in parte se va desfiinta.

Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.

Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.

Si acum raman acestea trei: CREDINTA, NADEJDEA si DRAGOSTEA. Iar mai mare dintre acestea este DRAGOSTEA." (Epistola I catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel)

Prezentare publicatie

Titlul: "Sangele temnitei. Stigmate". Autor: Radu Gyr. Editura Vremea. Anul si locul aparitiei: 1998, Bucuresti.

Poezia lui Radu Gyr este marcata de ultimele tonuri ale simbolismului dar ethosul romanesc de la care se inspira, observarea realitatii sociale, politice si culturale din tara si din Europa, dar mai ales prin felul propriu de a gandi il fac pe romanul, pe crestinul Radu Gyr sa ramana atasat conceptiei traditionaliste, academiste, clasice in viziunea sa estetica.

Martir al convingerilor sale politice, fiind membru al fratiilor de cruce din Miscarea legionara, a fost inchis aproape douazeci de ani. Poemele sale de inchisoare, soptite in ceasuri critice de tortura, au sustinut nenumarati nedreptatiti ai soartei in puscariile comuniste.

In fapt aceasta este tema centrala a poemelor din acest volum, prin care trairile, aspiratiile, credinta sunt prezentate in modul cel mai adanc si profund. Poetul reuseste sa concentreze in versuri, facand apel direct la sentiment ceea ce e redat in publicatii ce trateaza aceeasi tema, precum: "Intoarcerea la Hristos", scrisa deasemenea de un fost detinut, Ioan Ianolide in care sunt prezentate evenimente detaliat, "Sfantul inchisorilor" in care se realizeaza un portret a lui Valeriu Gafencu, unul dintre condamnatii care ajunsese la o traire inalt duhovniceasca.

Sunt regasite in aceste poezii, pe langa tema centrala a volumului - soarta celor intemnitati pentru un crez, o multitudine de teme si motive precum: foamea, frigul, rugaciunea, ispita, durerea, neputinta, credinta, neastamparul, singuratatea, vesnicia, halucinatia, moartea, identitatea, eroismul, libertatea, ura, iubirea, visul, disperarea, rutina, speranta, boala, etc.

O parte dintre aceste poezii au fost alese pentru a fi interpretate muzical de catre un grup vocal masculin impreuna cu marele artist Tudor Gheorghe, fiul lui Ilie Tudor, unul ce a trecut prin aceleasi chinuri precum autorul poemelor.

Cum trece pe langa noi frumusetea dumnezeiasca a lumii!

Un barbat a intrat in statia de metrou Washington DC si a inceput sa cante la vioara; era o dimineata friguroasa de ianuarie. Timp de 45 de minute a cantat 6 piese de Bach. In acest timp, aproape o ora, s-a calculat ca pe langa el au trecut mii de oameni, multi dintre ei in drum spre job-uri. Doar trei minute au trecut si un barbat de varsta mijlocie a remarcat ca se aude un muzician cantand. A incetinit mersul apoi s-a oprit cateva secunde… insa si-a reluat grabit mersul spre programul zilnic.

Un minut mai tarziu, violonistul a primit primul dolar bacsis: o femeie i-a aruncat banul in palarie fara a se opri din mers. Cateva minute mai tarziu, cineva s-a rezemat de zid sa-l asculte, insa barbatul si-a privit ceasul si si-a continuat drumul. In mod cert, intarzia la munca! Primul care i-a acordat intradevar atentie a fost un baietel de 3 ani. Mama sa mergea grabita mai in fata si s-a infuriat cand pustiul s-a oprit . Intr-un final, a reusit sa-l urneasca din fata violonistului si sa-si continue drumul, desi copilul a ramas cu capul intors tot timpul spre muzician. Situatia s-a repetat si cu alti copii. Toti parintii, fara exceptie, i-au obligat sa-si continue drumul.

In cele 45 de minute in care violonistul a cantat, doar 6 persoane s-au oprit pentru a-l asculta o vreme. Cam 20 dintre ei i-au oferit bani fara a-si incetini pasul. A strans $32. Cand a terminat si s-a asternut tacerea, nimeni n-a remarcat. Nimeni n-a aplaudat, nimeni n-a facut un semn de apreciere. Nimeni nu stia ca violonistul era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violonisti din lume. A cantat cele mai dificile piese care au fost compuse vreodata pentru vioara cu un instrument care valoreaza astazi mai mult de 3,5 milioane dolari.

Cu doua zile inainte de a canta in metrou, Joshua Bell a cantat cu casa inchisa (s-au epuizat toate biletele) in teatrul din Boston desi un bilet costa in medie 100$.

Este o poveste reala. Joshua Bell cantand incognito metrou a fost un experiment organizat de Washington Post (celebrul ziar) ca parte a unui experiment social despre perceptie, gusturi si prioritati ale persoanelor. Intrebarea era aceasta: intr-un loc banal si la o ora inadecvata mai apreciem frumusetea? Sau n-o mai apreciem? Recunoastem un talent intr-un context neasteptat?

Una dintre posibilele concluzii ale acestui experiment ar putea fi:

Daca nu avem un moment sa ne oprim si sa ascultam unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii cantand cea mai buna muzica scrisa vreodata… cat de multe alte lucruri ratam in viata ??!! Dacă ne lăsăm mereu duşi de griji nu mai avem timp să ne bucurăm de frumuseţea dumnezeiască a lumii în care trăim. Dacă fugim mereu după carieră şi bani nu mai valorificăm nimic, rămânem carnali şi materiali, uităm că suntem chipul lui Dumnezeu.

http://www.youtube.com/watch?v=hnOPu0_YWhw&eurl=http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/01/30/un Sursa: http://laurentiudumitru.ro

Hristos te vrea tot!

Iertati-mi indrazneala fratilor, e ultimul cuvant pe care il voi mai scrie. Pr. Arsenie Papacioc ne indeamna :"Sa-L avem pe Hristos intreg totdeauna", "Dumnezeu nu are nevoie de cuvintele noastre ci de inima noastra" iar faptul ca noi petrecem destul de mult timp pe internet, ni se va imputa la Judecata, "caci o clipa este un timp foarte scump", de aceea sa incercam sa ne lepadam nu doar de televizor, avand dupa aceea indrazneala sa afirmam ca nu ne uitam la televizor, insa noi petrecem foarte mult timp din timpul pe care ar fi trebuit sa-l dedicam lui Hristos si rugaciunii pentru mantuire pe acest diavol numit internet. Hristos sa ne ajute sa ne lepadam de lucrurile diavolesti, si sa traim dumnezeieste, caci la asemanarea cu Dumnezeu suntem toti chemati. Iar tocmai prin faptul ca internetul ne desparte de rugaciune, inseamna ca ne desparte de Dumnezeu deci este un lucru neplacut Domnului.

Iertati-ma fratilor!

Hristos a inviat!

Hristos in mijlocul nostru!

"Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi." Iacov 4:7

Asta este de făcut fraţilor în aceste vremuri de cernere! Dar asta nu înseamnă să avem o poziţie opusă lui, ci înseamnă şi lupta directă cu tangalaki. Ştim din Sfânta Scriptură că în vremurile din urmă, diavolul se va desfăşura pe pământ timp de trei ani şi jumătate, cum ni se zice în Descoperirea Sf Ioan Teologul, timp în care creştinii vor fi prigoniţi, el căutând să-i întoarcă de la credinţă chiar pe cei mai statornici. Însă Dumnezeu, după această perioadă, îl va arunca în "iezerul de foc" odată pentru totdeauna. Dar cel mai culmea este că diavolul ştie acest lucru însă nu vrea să dea înapoi...De ce? Tot din Sfânta Scriptură aflăm că diavolul ştie Scripturile - când Mântuitorul este ispitit de diavol, tangalaki Îi citează din Scripturi Domnului Hristos Mat. 4:6. Atunci de ce nu încetează să fie împotriva oamenilor şi a mântuirii lor, deja ştiind că va fi nimicit pentru totdeauna? Din invidie, faţă de om, că acesta îşi poate îmbogăţi sufletul cu o comoară de mult preţ, numită smerenie. Aceasta este cununa de mare cinste pe care omul şi+o poate aşeza pe creştet, redevenind împărat peste sine şi peste toată creaţia, revenind la starea adamică de comuniune cu Dumnezeu, de trăire prin şi în Dumnezeu.Aceasta este virtutea, fraţilor, care ne va fi scut de apărare în vremurile de apoi, care iată că îşi fac apariţia. Smerenia este împotrivirea faţă de diavol, ea este pecetea tuturor virtuţilor, a noului botez al pocăinţei. Prin aceasta putem să ne ferim de pecetea fiarei, care nu este altceva decât pecetluirea unei vieţi deja închinate păcatelor şi patimilor. Smerenia este şi Sabia Duhului, şi Platoşa Dreptăţii şi Coiful Mântuirii!Ef.4:16,17 să ne îmbrăcăm dar cu acest veşmânt preafrumos, pentru a sta împotriva celui rău şi a dobândi Raiul cel mult-râvnit. Dă Doamne poporului tău smerenie pentru a putea sta împotriva celui rău şi a uneltirilor lui! Hristos a înviat!

Astia suntem noi...

Primul nostru "filmulet" :) ... nu cred ca mai are nevoie de vreo prezentare. E vorba despre un colaj format din poze facute in urma cu 2-3 ani:)..va urma si altul mai "proaspat"..

Mângâierea..(part.1)

Traim cu totii timpuri grele, insa Dumnezeu stia ca vor veni aceste momente...de aceea ne-a facut o promisiune menita sa ne daruiasca incredere, sa ne intareasca in credinta asigurandu-ne ca El va fi "invingatorul"... Putere se va ridica impotriva lui Dumnezeu si a celor ce-L slujesc... Ps.2:2- "S-au ridicat împaraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând: :3- "Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor" ...însă... Ps.2:4- "Cel ce locuieşte în ceruri va rade de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei!" :5- "Atunci va grăi către ei întru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei;" Increderea si credinta noastra trebuie sa fie mare, pentru ca Dumnezeu a mai pedepsit de-a lungul istoriei si alte popoare care I-au stat impotriva si care au defaimat pe alesii Sai... Ps.43:3- "Mâna Ta popoare a nimicit, iar pe părinţi i-ai sădit; bătut-ai popoare, iar pe ei i-ai înmulţit" :7- "Cu Tine pe vrăjmaşii noştri îi vom lovi şi cu numele Tău vom nimici pe cei ce se scoala asupra noastră." ...vremurile sunt tulburi, sa ne punem nadejdea in Domnul asa cum au facut stramosii nostrii iar El ne va intari.. Ps.45:1- "Dumnezeu este scăparea noastră şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoara." 2- "Pentru aceasta nu ne vom teme când se va cutremura pământul şi se vor muta munţii în inima mărilor." 5- "Dumnezeu este în mijlocul cetaţii, nu se va clătina; o va ajuta Dumnezeu dis-de-dimineaţă" 9-" Pune-va capăt războaielor până la marginile pământului, arcul va sfărâma şi va frânge arma, iar pavezele în foc le va arde." 10-" Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob. Dumnezeu sa ne intareasca, in fiecare zi, pentru a putea sta drepti si demni inainte vrajmasilor asteptandu-L cu nadejde!

Adio, Grigore Vieru

Nu am, moarte, cu tine nimic Eu nici macar nu te urasc Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi, De-ai avea mamă şi-ar muri,

Ce-ai face tu şi cum ar fi De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic, Eu nici măcar nu te urăsc.

Vei fi mare tu, eu voi fi mic, Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,

Milă de tine mi-i, Că n-ai avut niciodată mamă, Că n-ai avut niciodată copii.

Ofranda de Radu Gyr

Din luptele şi-nfrângerile noastre

aşternem trepte noilor destine;

o scară de mărgean peste dezastre,

să urce paşii lumii care vine.

Din fiecare rană care doare,

din orice suferinţă mai adâncă,

armuri am pus pe piepturi viitoare

şi spade-am pus în mâini ce nu sunt încă.

Iar dac-am plâns, din lacrima măiastră

răsare mângâierea de mătase,

pe care mâine alţii au s-o lase

pe alte frunţi ce cresc din fruntea noastră.

Şi-atunci, în noaptea zgurii şi a zloatei,

închidem luptă, lacrimă şi rană.

Din dăruirea noastră subterană

ne-om face pâine pentru foamea gloatei.

Scoala-te in graba!

Asa i se adresează Îngerul Domnului sfântului apostol Petru, atunci când fusese trimis să-l elibereze din lanţuri. Aceeaşi chemare ni se face şi nouă astăzi,"Scoală-te în grabă, fiul Meu, că Mă doare să te văd întinat de cele prealumeşti!". Să nu uităm că suntem chemaţi să tindem asimptotic către Dumnezeire! Să nu ne mulţumim cu starea în care ne aflăm! Să ne rugăm totdeauna să primim râvna cea duhovnicească pentru a ne ridica pentru a ajunge cât mai sus...înspre Dumnezeire! Să-l chemăm să mijlocească pentru noi pe Sf Ap Petru, închinarea a cărui lanţ săvârşim noi astăzi. Hristos în mijlocul nostru!

Sa Invatam sa murim...

Marele Poet Roman, Mihai Eminescu, ne-a lasat probabil cel mai profund duhovnicesc vers din lirica romaneasca..."NU CREDEAM SA-NVAT A MURI VREODATA", insa chiar daca nu credea, cu siguranta a invatat sa moara, si ne-a lasat si noua prin acesta, ca si urmasi ai sai si ai intregului neam Romanesc, sa invatam sa murim... Insa sa murim ? de ce? intrebarea cea mai corecta e fata de ce? raspunsul e fata de lumea aceasta inselatoare, sa ne lepadam de cele vremelnice, sa murim fata de ele, ca sa traim fata de cele vesnice! mai trebuie sa invatam sa murim impreuna cu Sfintii Mucenici care si-au varsat sangele pe glia neamului nostru binecuvantat de Dumnezeu, sa murim cu ei, adica sa nu trecem indiferenti peste pamantul sfintit prin jertfa suprema, ci sa vrem sa ne fi jertfit si noi impreuna cu ei. sa invatam de asemenea sa murim unul in fata celuilalt, sa ne socotim pe noi insine cei mai mici intre frati, sa murim fata de orgoliul,trufia si mandria noastra. sa invatam sa murim fata de patimi care pun stapanire pe zi ce trece pe sufletele noastre. sa invatam sa murim cu Hristos, pe Sfanta Cruce, lasandu-ne sa fim chiar omorati de ceilalti pentru Marturisirea Dreptei Credinte, pentru ca mai apoi sa inviem tot cu Hristos intru slavita Invierea Sa! si de ce trebuie sa invatam toate acestea? pentru ca precum zice o vorba din popor "nimeni nu se naste invatat" ci odata cu trecerea timpului, luand aminte la pildele de dinaintea noastra, invatam sa traim murind si sa murim pentru a trai. Sa nu ne uitam sfintii marturisitori, care ne voe intari in vremurile de prigoana, sa ne rugam lor, caci nu voir trece cu vederea glasurile celor ce striga catre ei din pamantul pentru care si-au varsat sangele: "Sfintilor Marturisitori Romani, intariti neamul nostru in vremea prigoanei!" "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim pe Tatal pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea Cea de o fiinta si nedespartita". amin

Imnul Eminescu...

http://www.youtube.com/watch?v=SMMm4E6C6KA

15 ianuarie

- Mai avem astazi nevoie de Eminescu?

- Nevoia de Eminescu… Nu trebuie sa ne punem problema, sa facem eforturi sa-l aparam. E ca si cum am încerca sa ne salvam grupa sangvina - el face parte din firea noastra… Însa, trebuie sa-i ajutam pe acesti bieti infirmi spiritual, care îl contesta sau care îl ignora, sa-l descopere. Sa ne situam pe pozitia unui om care îndura nedreptatea, nu care o face. Am o compasiune crestina pentru cei care fac nedreptatea. Spunea Eliade ca, daca poporul român dispare de pe fata pamîntului si ramîne o carte a lui Eminescu, lumea stie cine au fost românii. Punct. Si pentru ca tot cauta astia un brand de tara: iata brandul, Eminescu! Dan Puric

La multi ani! au trecut si sarbatorile...sarbatori din nou minunate ca in fiecare an. Craciunul a fost intampinat de colindele pregatite intens si vestite cu bucurie. Cenaclul s-a alaturat membrilor ASCOR Bacau si au colindat pe cei care au fost departe de sanul familiei in perioada desosebitelor sarbatori dar si pe proprii parinti, bunici, indrumatori duhovnicesti, vecini... vestea cea minunata a fost adusa celor din spitale, celor din penitenciar, din orfelinate si azile, dar si celor care si-au petrecut sarbatorile muncind la diferite institutii...Pe langa vestea minunata adusa, noi, vestitorii, ne-am simtit foarte bine, ne-am amuzat,ne-am bucurat impreuna, am gustat din bucatele pregatite de gazde si am uitat complet de oboseala...